Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Administraţie
Horoscop
Umor
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
16339
De la 07 Ianuarie 2003
122876406

Mesajul prefectului privind intrarea Botoşanilor în U.E.

  • 31 December 2006, 23:00
Dragi cetăţeni ai judeţului Botoşani
Dragi cetăţeni ai României
Dragi cetăţeni ai Uniunii Europene,

Ne aflăm la ceremonia magică prin care, alături de Tricolorul Românesc se arborează drapelul senin, ţintat cu stele aurii, drapelul oficial al Uniunii Europene.
Din acest moment suntem cetăţeni ai României încadrată în marea familie a statelor Europei Unite. Bunul Dumnezeu ne-a ajutat să trăim acest moment ales al istoriei contemporane româneşti, acest moment plin de înţelesuri şi de speranţe pentru dumneavoastră toţi, pentru copiii noştri, pentru viitorime.
România noastră, având, de-acum, statut de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, va deveni beneficiar al unor fonduri comunitare fără precedent.
Uniunea Europeană care ne face dar de casă nouă, dar de ţară nou – intrată în această aleasă familie europeană, ne alocă fonduri comunitare considerabile.
În primii 7 ani, România va primi 33 miliarde de euro, ceea ce va presupune că vom avea de utilizat câte 10 milioane euro în fiecare zi din această perioadă.
Aceste fonduri vor susţine dezvoltarea agriculturii, vor susţine acţiunile structurale şi alte multe programe comunitare.
Depinde de noi, botoşănenii, să atragem cât mai multe din aceste fonduri, să le folosim cu pricepere şi eficienţă.
Dar, în această ordine de idei, să recunoaştem că autorităţile locale nu sunt pregătite să atragă aceste sume, aceste fonduri care teoretic sunt ale lor.
Să recunoaştem că specialiştii, consultanţii în domeniu, care pot îndruma pe doritorii de finanţări sunt foarte puţini la număr. Această valoroasă specie de întreprinzători abia este pe cale de apariţie în ţara noastră şi în judeţul Botoşani.
De asemenea, normele europene nu se cunosc în oraşele mici şi în mediul rural, lucru care poate dăuna grav oricărui gen de activitate derulată de oricare dintre cetăţeni.
De aceea, subliniez că mentalitatea românilor trebuie să se adapteze din mers la cerinţele importante pe termen lung, cum ar fi necesitatea informării sau implicarea în viaţa comunităţii.
Trebuie să ştim, pe de altă parte, că statutul de ţară intrată în Uniunea Europeană, pe lângă drepturi şi avantaje, ne aduce şi obligaţii.
Prin poziţia sa, în ţară şi în Europa, judeţul Botoşani devine judeţ de căpetenie, cu obligaţii majore. Va fi judeţ de căpetenie, fiindcă marginile sale constituie un segment important din frontiera de est a Uniunii Europene, fapt care înseamnă obligaţia de a face de strajă cu mare responsabilitate la frontiere.
Rând pe rând, vom înregistra apoi şi alte asemenea obligaţii şi răspunderi.
Putem să ne mărturisim convingerea, însă, că vom şti să le facem faţă cu înţelepciune, cu străduinţă, cu demnitate românească, astfel încât vom proba că am meritat ca Europa să-şi deschidă porţile mari prin care să intre România.
Ca reprezentant al Guvernului României în teritoriu, daţi-mi voie să vă felicit, dragi cetăţeni ai Europei paşnice, ai Europei harnice, ai Europei generoase, ai Europei nobile.
Tot ca reprezentant al Guvernului României în teritoriul botoşănean, vă doresc sănătate, prosperitate, întru Mulţi Ani, pentru dumneavoastră şi familiile dumneavoastră!
Fie ca Atotputernicul Dumnezeu să ne ajute totdeauna, ca să cântăm cu inimi voioase „Oda Bucuriei”, imnul oficial al Uniunii Europene!
La Mulţi Ani sărbătoarea glorioasă a Anului Nou 2007!
Prefectul Judeţului Botoşani,
Ing. Cristian Roman

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Urătură
Pastilograme
Sorcova Jurnalului
Un vechi pluguşor
O veche sorcovă
Un cadou pentru nevastă
Răvaşe... nărăvaşe
Mesajul PRM
Mesajul preşedintelui CJ
Mesajul PD
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog