Am dat de voi citind disperata despre Romania si despre ce s-a intamplat in ultimele saptamani in Diaspora si acasa. Acasa suna atat de emotionant acum. Daca m-ati fi intrebat in urma cu cateva saptamani unde e acasa pentru mine, as fi raspuns Italia, desi locuiesc in Londra de aproape un an. In Italia am copiii si tot ce e acum al meu.
Timp de 11 ani am fost suparata pe tot ce insemna Romania si roman. Imi pare rau ca trebuie sa spun acest lucru, dar este adevarul. Pe Romania eram suparata pentru ca din cauza situatiei politice si economice nu mi-a dat alternativa, a trebuit sa plec pentru ca eram o mama singura cu doi copii si nu puteam sa-i cresc. Mi s-a parut vinovata pentru tot dorul pe care l-am indurat timp de patru ani fara copiii mei pana cand am putut sa-i iau cu mine. Am facut-o vinovata pentru sufletul meu sfasiat de mama aflata departe de copiii ei, departe de parintii mei si de fratele meu, de tot ce insemna pentru mine ACASA.
Pe romani eram suparata pentru faima pe care ne-o facuse: hoti, prostituate, needucati, murdari. Am indurat rasism , dispret, bataie de joc
Insa, incet , incet mi-am construit o viata, ascunzand cu grija sentimentele si dorurile, mai ales dorurile. Nu am permis copiilor mei sa vada televiziune romaneasca, sa vorbeasca despre Romania sau sa se intereseze in vreun fel de ceva "romanesc". Ne duceam in Romania o data la doi ani de Paste sau la o inmormantare si ne miram cum sa ne intoarcem mai repede acolo unde noi numeam acasa. Daca ne-ai fi intrebat cine este Victor Ponta ti-am fi raspuns: " Nu stim. E din Romania? Nu ne intereseaza."
In urma cu cateva saptamani m-au sunat mama si fratele meu. Mi-au spus sa ma duc la vot pentru ca se alege presedintele Romaniei. Nu ii refuz niciodata, dar mai intai am vrut sa ma informez. Am descoperit ca Ponta este prim-ministru si face parte din clica celor care m-au scarbit asa de rau de am plecat din tara si am mai aflat ca m-a facut tradatoare vorbind de cei plecati la munca in strainatate. Nu s-a gandit la sufletul sfasiat de dorul copiilor al mamelor romance plecate de nevoie, de saracie, de disperare.
Am ajuns duminica 16 noiembrie sa votez dupa 8 ore de coada la ICR in Londra. Mi-am rugat copiii sa voteze in Italia, ei si toti prietenii lor romani.
In opt ore de coada intre romani din toata tara am inceput sa ma simt diferit, am strigat impreuna cu ei, am ascultat povestile lor, am admirat curajul unei tinere gravida in luna a saptea care a stat opt ore de coada. Toti mi-au explicat rabdatori scena politica romaneasca, au impartit cu mine mancarea lor si apa lor. Au inteles de ce negasem Romania timp de 11 ani si m-au tratat ca ceea ce sunt: o romanca.
Am ochii umezi de atunci, nu pot sa-mi mai ascund sentimentele si mai ales dorurile. Am stat pana noaptea tarziu sa aflu rezultatul. Intr-un tarziu fratele meu mi-a dat telefon sa-mi spuna: "Revolutia din '89 se incheie astazi". Sunt emotionata, lumea mea e din nou rasturnata iar gandul meu sta de trei zile la Romania, acasa
acolo unde ma asteapta mama mea si fratele meu. Si cel mai ciudat e ca azi mi-am pus intrebarea: Cat de probabil este sa ma intorc intr-o zi acasa?
Desi casa mea, copiii mei si tot ce material imi apartine sunt in Italia, acum "acasa" nu mai este acolo . Romanii din Diaspora m-au virusat cu "dragoste de tara, m-au virusat cu "patriotism". Dupa 11 ani de zile am simtit MANDRIA DE A FI ROMAN.
Da, pentru mine e adevarat: mi-am luat tara inapoi, cel putin in suflet.
Nota redactiei: Acest material a fost primit la rubrica "Articolul tau".
Materialele de la rubrica "Articolul tau" reflecta opinia autorului, nu neaparat si pe cea a redactiei.
Autor: Ana