Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Anunţuri
Editorial
Horoscop
Umor
Gastronomie
Pamflet
Remember
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8697 lei
1 USD = 3.9827 lei


Număr accesări
Astăzi:
23888
De la 07 Ianuarie 2003
113179577

Micul Nero al culturii botoşănene

  • Ioan Rotundu
  • 1 August 2010, 23:00
Cu voia dumneavoastră îndrăznesc să fac o paralelă între două mari personalităţi ce-au trăit în primul secol d.Hr. în Imperiul Roman şi altele două, botoşănene, contemporane nouă. Mă refer la Seneca, omul politic şi filozoful care a marcat pentru eternitate cultura şi civilizaţia romană şi împăratul Nero, un dictator crud şi sângeros ce poza într-un sensibil poet şi cântăreţ. Cei contemporani nouă sunt Valentin Coşereanu, directorul Memorialului „Mihai Eminescu” Ipoteşti, un fel de Seneca în miniatură şi Dorin Ciuştea, preşedintele Partidului Noua Generaţie dar şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, un dictator al administraţiei publice locale ce pozează într-un politician sensibil la problemele culturale ale judeţului.
Conflictul dintre Nero şi Seneca, ce l-a împins pe marele filozof la sinucidere, a avut drept origine invidia lui Nero pe celebritatea omului de cultură. Conflictul dintre Ciuştea, ca stăpân al finanţelor din administraţia judeţului şi omul de litere Coşereanu s-a declanşat pe seama manifestărilor dedicate zilei naşterii poetului naţional. Ciuştea s-a declarat nemulţumit de modul în care Coşereanu a organizat la Ipoteşti evenimentele culturale ce-au marcat naşterea geniului poeziei româneşti. Mai ales, zice Ciuştea, pentru cuvenita sărbătoare s-au alocat şi fonduri pe măsură. Şi pentru că nu i-a plăcut organizarea lui Coşereanu, Ciuştea a tăiat din bugetul memorialului, alocat pentru anul 2007, suma de două miliarde lei vechi, afirmând că-l va schimba din funcţie pe acesta.
Ca ceangău din satul Ghirăieşti, comuna Mirceşti, judeţul Neamţ mă îndoiesc că Dorin Ciuştea este atât de îndrăgostit de poezia lui Eminescu, încât să meargă până acolo, ca apărându-i memoria şi opera, să-l destituie din funcţia de director pe Coşereanu şi să taie din bugetul alocat. Mă îndoiesc pentru faptul că de zecii de ani de când Ciuştea calcă pe unde a călcat în tinereţe Eminescu, mănâncă, bea şi-şi face nevoile fiziologice, până acum n-a manifestat nici cel mai mic semn că ar fi interesat de imaginea post-mortem a poetului. Preocuparea lui Ciuştea a apărut după ce s-a becalizat, adică după ce şi-a văzut la televizor şeful politic, pe Gigi Becali, că pozează într-un mecena al culturii româneşti. În schimb, omul de litere Valentin Coşereanu este cel căruia îi datorăm crearea complexului cultural sub numele de Memorialul „Mihai Eminescu” Ipoteşti.
Coşereanu este un reputat eminescolog, în momentul de faţă aflându-se la Timişoara, unde-şi susţine teza de doctor în litere, de unde şi lipsa sa de reacţie la acuzaţiile ce i le aduce Ciuştea. Astă vară, în prezenţa a zeci de profesori universitari, în aula de la Memorialul Ipoteşti, Coşereanu a prezentat un referat despre un anumit aspect din viaţa poetului Eminescu cu care a uimit asistenţa. Despre acest referat vom auzi mai multe în acest an. Despre Ciuştea, în afară de Conţac, cu care se aseamănă în multe privinţe şi şeful său politic Becali, cine din România a mai auzit?
Ciuştea nu este în măsură să judece cultura botoşăneană, să judece oamenii de cultură botoşăneni, să emită judecăţi de valoare cu caracter de etalon, să dispună de banii judeţului, să dispună de valorile umane din sistemul cultural. Dacă cineva este în măsură să facă aceste lucruri, atunci aceştia sunt consilierii judeţeni şi numai în cadrul competenţelor prevăzute de lege. Cultura nu se măsoară în evenimente organizate în stil grandoman, model Ceauşescu, dragi încă lui Ciuştea. Noile tendinţe în manifestări omagiale sau de comemorare sunt caracterizate de simplitate, de încărcătură spirituală şi mai puţin prin manifestări zgomotoase, deşănţate, destrăbălate şi pe care ne-am obişnuit să le numim pompos „cântec, joc şi voie bună”.
O problemă esenţială care se pune, este până unde se poate merge cu amestecul politicului în astfel de acte pur culturale, care este doza admisă pentru ca totul să devină decent. Poate că astfel de probleme ar trebui să-l macine pe Ciuştea, să-i dea insomnii, să-i producă remuşcări şi să se întrebe dacă s-a integrat sau nu comunităţii culturale botoşănene.
Sărbătoarea naşterii sau evenimentul comemorării poetului să le lase pe seama specialiştilor şi el să nu se mai manifeste ca un Becali al Botoşanilor, că va ajunge de râsul istoriei, precum împăratul Nero, cu care se aseamănă doar prin anumite laturi ale caracterului: cruzimea în decizii şi ignoranţa. Dacă Nero l-a împins pe filozoful Seneca la sinucidere, i-a reuşit presiunea psihică pentru că originea hispanică a filozofului avea sensibilitatea sa specifică. Coşereanu este din altă plămădeală. Sensibil, el se simte copleşit de creativitatea prodigioasă a poetului Eminescu, dar se arată neiertător cu lichele care încearcă să-i întineze opera. Cred că a sosit momentul să-i punem lui Ciuştea celebra întrebare morometiană: Pe ce te bazezi când spui că-l vei schimba din funcţie pe Coşereanu şi vei tăia din bugetul Memorialului? Noi, bazându-ne pe dreptul la vot, îi putem spune lui Ciuştea că nu va mai fi ce este!
JD 19.01.2007 – format electronic

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Flagrant la furat de lemne realizat de jandarmi şi reporterii Jurnalului
Program Tv SOMAX, luni, 2 augusrt
Bancul zilei: Capra românului şi arabul
La Remache” intri calm şi ieşi furios
Lansare de carte cu puternic damf de alcool
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă