Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
18948
De la 07 Ianuarie 2003
122879015

Mincinoşii de la Locativa

  • 23 March 2006, 23:00
De când este lumea şi pământul minciuna şi-a pierdut saboţii pe treptele adevărului. Odată cu amputarea minciunii, de multe ori, unii şi-au pierdut şi capul, scaunul, sau, în cel mai fericit caz, doar onoarea. Cu toate acestea, de sute de ani, cilii acestei hâde gângănii, minciuna, regenerează într-un ritm care ar stârni şi invidia legendarei păsări Phenix. Înaripata a rămas în hrisoavele timpului, dar pârdalnica minciună continuă să facă victime. Victimizate nu sunt persoanele care se fac fraţi de cruce cu minciuna. De suferit au cei împotriva cărora minciuna este folosită ca metodă exterminatoare. Şi de multe ori îşi atinge scopul. Prea este plină lumea de strigătele celor nedreptăţiţi, înjosiţi sau furaţi pe faţă de către găzdaşii minciunii. În această extremă au căzut, regretabil şi adesea incorigibil, mulţi confraţi botoşăneni înobilaţi cu anumite funcţii. În capcana iluziilor deşarte se pare că au căzut şi anumite persoane din cadrul societăţii LOCATIVA SA . La data de 24 martie, Dan Coşuleanu(foto1), casier la societatea respectivă, a încercat să ne vândă o imagine a sa de om integru. Spunem una din imaginile sale pentru că, potrivit atitudinii sale, are cel puţin două… La doar cinci zile diferenţă am putut afla ceea ce, cu măiestrie şchioapă, Coşuleanu a reuşit să ascundă aproape jumătate de an. Într-o discuţie privind împrejurările în care Vasile Amariei a rămas fără locuinţă, spusele lui Coşuleanu nu prea au coincis cu cele şefului Gornea. Coşuleanu a minţit şi în cazul problemelor create la căminele Condacia, în perioada când era şeful asociaţiei cu acelaşi nume. Prin 2002, căminele de nefamilişti Condacia au fost achiziţionate de către Primăria Botoşani. Pe vremea aceea edil şef era Florin Gornea(foto2). S-a constituit o asociaţie a locatarilor din blocurile respective, sub tutela Direcţiei de Servicii Publice. Pentru diriguirea destinelor asociaţiei a fost numit Dan Coşuleanu. Acesta şi-a confecţionat o ştampilă şi elibera chitanţe, pentru sumele încasate, pe jumătăţi de foi de caiet, fără a avea nici cele mai elementare cunoştinţe de contabilitate primară. La scurt timp au apărut mai multe reclamaţii din partea locatarilor, la adresa lui Coşuleanu. Sesizările respective au fost anexate la un dosar de cercetare. Odată cu plimbarea căminelor din administrarea DSP în cea a societăţii Locativa, Coşuleanu a optat pentru o funcţie de casier la Locativa. La 24 martie anul acesta, Coşuleanu a susţinut, aproape convins şi el, că din toată povestea cu cercetarea poliţiştilor el a ieşit basma curată. A doua zi, o sursă din interiorul societăţii respective ne-a spus numele inspectorului de poliţie care instrumentează cazul şi că, la dosar, ar exista o declaraţie a lui Coşuleanu prin care recunoştea o pagubă de vreo 60 de milioane lei. Ca atare, am solicitat un punct de vedere oficial privind evoluţia cercetării lui Coşuleanu. « cercetarea numitului Dan Coşuleanu a fost începută la data de 11 noiembrie 2005. Acesta este suspectat de delapidare şi abuz în serviciu. Dosarul se află în lucru la Serviciul de Cercetări Penale. Mai multe nu vă putem spune până la finalizarea cercetărilor », a declarat subcomisar Tiberiu Furdui, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani. În aceste condiţii lovite de aripa îndoielii pot fi şi declaraţiile lui Coşuleanu cu privire la modul în care Amariei a fost deposedat de locuinţă. În privinţa acestui om, în absenţa lui Coşuleanu, directorul Florinel Gornea susţinuse că după ce locuinţa lui Amariei a fost dată altui chiriaş, prin repartiţie, deposedatul ar fi semnat un proces verbal de predare primire a locuinţei şi a bunurilor sale. La sosirea lui Coşuleanu în biroul directorului, Gornea a spus că probabil nu mai ştie el bine ce s-a întâmplat atunci. Gornea nu a vrut să recunoască nici îmbunătăţirile aduse locuinţei de către Amariei, în valoare de 29 milioane lei. La schimb, Coşuleanu recunoaşte acest aspect. Gornea a insistat, cu toate acestea , că el are dreptate şi că păgubitul nu a pus decât un calorifer în locuinţă, ba chiar şi acela cu banii DSP. Dubii continuă să fie şi în privinţa datoriilor pe care Gornea susţine că le-a fi lăsat Amariei la plecare. În ceea ce ne priveşte, avem motive să credem că îl vom găsi pe acest om. Întrucât acesta a menţionat într-un memoriu existenţa unor chitanţe care pot dovedi minciunile celor de la Locativa, rămâne de văzut până la urmă cât de ştirb este adevărul unora. (Marian MOROŞAN)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Ziua Poliţiei marcată cu avansări în grad şi laude
Indolenţa celor care ar trebui să cureţe drumurile ucide oameni
Horoscop
Mormânt al unui erou lăsat în paragină
Conţac vrea să-l sugrume din funcţie pe Elvădeanu
Veşti bune pentru tinerii care aşteaptă locuinţe ANL
Medicii de familie transformaţi în informatori ai Poliţiei
Teroare asupra elevilor moldoveni din Transnistria
Indemnizaţiile de şomaj nu mai trec pe la ITM
Titus Corlăţean vine la Botoşani
Va continua să urce Golgota social democraţiei
Ajutor financiar pentru suferinzi
PP are succes în constituirea filialelor
Delegaţie suedeză la Botoşani
Sunt verificate Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă
Poliţia Comunitară desfăşoară licitaţia pentru echipamente
Geam de farmacie spart cu pumnii
Furt mijlocit prin spargerea tavanului
Accidentată din cauza propriei imprudenţe
Drum impracticabil din cauza noroiului
Agresat pe un drum comunal
Internat în spital în urma bătăii aplicate de propriul fiu
Colegiul Laurian este scos din moloz printr-o Hotărâre de Guvern
Inspecţii de revenire în şcoli
Românul şi colacul de salvare
Campanie de vaccinări la sugari
Primele amenzi aduse de lipsa curăţeniei
ISU are de ieri un nou şef
Proiectul Roşia Montana - subiect de scandal la un seminar economic
PC nu este „maşină de vot” pentru Alianţa PNL-PD
Tinerii din PSD şi-au exprimat intenţia de a colabora cu PIN
Gigi Becali, găsit nevinovat în afacerea cu terenurile
Scrisoare deschisă adresată preşedintelui PSD
Băsescu afirmă că nu el l-a convins pe Adrian Năstase să nu mai plece din PSD
Deputaţii Eugen Bejinariu şi Zamfir Dumitrescu şi-au dat demisia din PSD
Adrian Năstase nu mai este purtătorul unui mesaj credibil
Ministrul Vasile Blaga promite susţinerea oraşelor mici şi mijlocii
Guvernul a decis anularea titlului de parc industrial pentru Dracula Park
Cercetarea este cenuşăreasa societăţii româneşti
A pierdut 1 milion de lire sterline din cauza unui penalty
Fumatul creşte riscul de impotenţă
Închisoare de vis pe o insulă din Norvegia
Donaţii pentru un funcţionar nefericit din Canada
Angajatorii sunt pasibili de închisoare
Poliţişti rutieri în luptă cu viforniţa
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog