Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Sport
Administraţie
Social
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Religie
Important
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
6913
De la 07 Ianuarie 2003
123195850
pnl

Ministerul Sănătăţii a normat consumul de medicamente

  • 22 April 2010, 23:00
Şefii sistemului sanitar se tem că nu sunt bine gestionate medicamentele în spitale şi că medicii ar solicita mai multe medicamente decât le sunt necesare pentru pacienţi într-o anumită perioadă de timp. Toate spitalele botoşănene vor trebui să raporteze la Ministerul Sănătăţii consumul de medicamente din secţiile pe care le au.
Astfel de date se vor centraliza la minister din întreaga ţară, aşa că se va şti la nivel central care unitate medicală este cea mai mare consumatoare de medicamente. Această obligaţie a conducerilor spitalelor este prevăzută într-un recent act normativ, elaborat după ce oficialilor sistemului sanitar li s-a năzărit că unele unităţi medicale ar putea face risipă de medicamente. În referatul de aprobare a acestei noutăţi legislative se arată că se impune „o evaluare corectă a necesarului de medicamente pentru o perioadă definită de timp”.
Ministerul Sănătăţii motivează c㠄au fost multe cazuri în care cantitatea necesară pentru situaţiile de urgenţă a fost supraevaluată şi astfel a dus la pierderi însemnate prin constituirea unor stocuri de medicamente care au expirat”.
Respectivul Ordin al Ministerului Sănătăţii prevede c㠄toate unităţile sanitare cu paturi au obligaţia de a raporta date privind consumul de medicamente, trimestrial, până în data de 15 a lunii următoare încheierii trimestrului”. „Nu se mai pune problema existenţei stocurilor mari de medicamente, consumul de medicamente este calculat cu exactitate, totul se face după necesarul comunicat de şefii de secţii”, spune un medic din cadrul Spitalului Judeţean. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul zilei: Dorinţă neîmplinită!
Horoscop
Urarea primarului Flutur către botoşăneni
În România exista peste 200 de tipuri de ajutoare sociale
Am fost ofertat de PDL... propuneri am primit si de la PSD, dar in glumă
Programul Rabla va fi suplimentat cu alte 50.000 de tichete
Biserica distruge graniţele
Mărinuţa refuză participarea la parada de la Moscova
50 de români din Timoc interpelaţi de poliţie, pe motive politice
Preşedinta din Filipine şi-a numit manichiurista iîtr-un post-cheie
"Torpile umane sinucigaşe" au scufundat un vapor militar sud-coreean
Profesori de nimic
Ioan Rotundu
Primarul Flutur şi ansamblul urbanistic medieval Botoşani (P)
Alina Dumitru, aur pentru România
Mistere, legende şi tradiţii despre Sfântul Gheorghe, omorâtorul balaurului
Vecernia cu Litie – o rugă colectivă pentru Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
Botoşani, oraşul florilor
Persoanele private de libertate au dat lecţii de hărnicie angajaţilor la Legea 76
Vicele Ghiorghiţă continuă să târnosească asociaţiile de proprietari
Aşi în utilizarea calculatoarelor
Bugetarii vor avea şi în acest an concediu forţat
Cu autocarul prin judeţ, după colectat sânge
Când crapi de foame, nu-ţi faci costum nou…
Conservatorii cer demiterea Elenei Udrea, din raţiuni de siguranţă naţională
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog