Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Editorial
Horoscop
Umor
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7440 lei
1 USD = 4.1547 lei


Număr accesări
Astăzi:
2890
De la 07 Ianuarie 2003
69976159

Ministrul pitic s-a tâmpit

  • 21 July 2014, 23:00
Deşi agricultura este ramura de bază a economiei româneşti, acest sector este cel mai umilit şi desconsiderat de politicienii postdecembrişti. Guvernele care s-au perindat, miniştrii aflaţi la cârma agriculturii româneşti au fost interesate mai mult de ce se mai poate fura sau valorifica în scop personal pe seama acestui imens patrimoniu economic.
Irigaţiile lui Ceauşescu au dispărut demult, reţeaua sa de canale menită să asigure apă întregului Bărăgan a fost abandonată, cercetarea de specialitate desfiinţată. Cei mai năpăstuiţi sunt ţăranii. Ei au primit pământul dar nu şi mijloacele pentru a-l lucra După ce s-au tăiat cu topoarele, împunşi cu furcile sau datul cu parul în cap fii cu taţi, nepoţi cu bunici, acum au vândut pământul pe mai nimic italienilor, nemţilor şi cui a mai avut bani. Cei care nu l-au vândut l-au dat în arendă, numai să scape de plata impozitului.
Mai există o categorie de ţărani care se încăpăţinează să-şi lucreze pământul şi să-şi valorifice roadele în stil tradiţional prin pieţe şi oboare. Ei bine, ministrul Daniel Constantin , cel pus de Dan Voiculescu în fruntea Ministerului Agriculturii ca să-l apere în Dosarul ICA, topcmai în această categorie de ţărani s-a gândit să lovească.
Ministrul pitic, cum l-au numit unii jurnalişti, a iniţiat un Ordin al ministrului prin care ţăranii producători nu vor mai putea pătrunde în pieţe şi oboare decât numai dacă se înscriu la primărie, primesc un carnet de CEC-uri iar la fiecare legătură de mărar, pătrunjel sau kil de roşii vândut să taie cumpărătorului o filă CEC cu valoarea cumpărată.
Seara, venit de la piaţă, ţăranul va trebui să se aşeze la un birou de lucru şi să treacă într-un registru special toate CEC-urile de vânzare, calculând valoarea vânzărilor. Curată şi inutilă birocraţie! A mai ţinut ministrul să precizeze că această evidenţă nu va fi folosită în scop fiscal, ci numai pentru a elimina de pe piaţă samsarii.
Cred că ministrul pitit s-a tâmpit de-a binelea. Ce ţăran se va complica cu o astfel de contabilitate primară? El ştie să cultive pământul, să recolteze roadele şi să scoată de pe urma valorificării lor banii necesari traiului şi reluării ciclului de producţie. Este agricultura de supravieţuire. Impozitarea muncii lui este deja în vigoare din această lună când va trebui să plătească prima raţă din impozitele calculate pe venitul său, impozit introdus din acest an de Guvernul Ponta.
Cu o aşa măsură, ministrul Daniel Constantin nu elimină samsarii de pe piaţă. Dimpotrivă, le va consolida şi mai mult poziţia dominantă. Ţăranii le vor vinde produsele pe nimic, numai să nu mai aibă de-a face cu birocraţia ministrului.
Ştiţi ce este ciudat în toată această tevatură creată de ministrul inconştient? Lipsa de reacţie a opoziţiei. Somnul opoziţiei naşte monştri precum ministrul Daniel Constantin!
2.09.2013

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


Botoşani: Fostul prefect Roman se disculpă în cazul Conţac
arătându-i vinovaţi pe Baltă şi Ţâbuleac
Tupeul deputatei Dreţcanu
Bancul zilei: Amabilitatea ospătarului
Horoscopul zilei
Botoşani(Tg. Ocna: „Guguştiucul lui Cristoiu” de la Tv KIT Oneşti
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă