Din spirit de solidaritate şi înalt umanism, personalul inspectoratului organizează şi desfăşoară permanent acţiuni de solidaritate cu sinistraţii în urma producerii unor situaţii de urgenţă şi de ajutorare a persoanelor cu o situaţie materială precară.
În anul 2008 prin contribuţia personalului a fost colectată suma de 28.072 lei.
Banii au fost donaţi persoanelor sinistrate în urma inundaţiilor din iulie-august, persoanelor nevoiaşe, colegilor din structurile M.A.I. ai căror membrii de familie au avut probleme grave de sănătate, angajaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Nicolae Iorga al Judeţului Botoşani care au suferit diferite intervenţii chirurgicale, familiilor celor 12 pompieri din judeţele Bacău şi Galaţi ale căror locuinţe au fost grav avariate de inundaţii, copiilor internaţi pe secţia de Oncopediatrie a Spitalului Fundeni precum şi unor persoane vârstnice care nu aveau bani să-şi cumpere lemne de foc.
SUBOFIŢER RELAŢII PUBLICE
Plt., Dorina LUPU