Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Administraţie
Sindicate
Ştiri agenţii
Horoscop
Cultură
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
17085
De la 07 Ianuarie 2003
122902734

Modificarea Legii administraţiei publice locale

  • 27 June 2006, 23:00
Introducerea funcţiei opţionale de administrator public, revocarea din funcţie a preşedinţilor şi vicepreşedinţilor Consiliilor judeţene cu votul majorităţii consilierilor în funcţie şi introducerea de sancţiuni pentru autorităţile locale reprezintă principalele modificări ale Legii administraţiei publice locale menţionate, luni, în plenul Senatului, de ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga. În debutul dezbaterilor pe marginea acestei legi desfăşurate în plenul Senatului, Vasile Blaga a explicat că revocarea din funcţie a preşedinţilor şi vicepreşedinţilor Consiliilor judeţene cu votul majorităţii consilierilor în funcţie şi nu cu votul a două treimi cum era până în prezent era necesară pentru simetrie faţă de numire. Un alt motiv pentru această modificare îl constituie evitarea situaţiilor în care un preşedinte de Consiliu judeţean să nu mai poată lua decizii într-un consiliu în care nu mai are majoritate. O altă modificare adusă Legii administraţiei publice locale, act normativ care încheie reforma în acest domeniu, după cum a apreciat Vasile Blaga, vizează introducerea conceptului intercomunalităţii prin care structuri asociative la nivelul autorităţilor locale pot derula proiecte de anvergură şi furniza servicii publice pentru care nu ar fi avut singure resurse. În cadrul dezbaterilor generale, senatorul PSD Aurel Simionescu, secretar al Comisiei pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului, care a acordat raport favorabil proiectului, a precizat că senatorii social-democraţi vor vota pentru această lege 'perfectibilă', şi care îmbunătăţeşte cadrul legal din administraţia publică locală. Aurel Simionescu a subliniat, totuşi, că 'multe reglementări sensibile au rămas la latitudinea ordonatorilor principali de credite'. 'Şi aleşii locali ai PSD au agreat cea mai mare parte a reglementărilor din această lege. Este vorba de un efort comun pentru ca aplicând această lege să obţinem efecte benefice', a spus Aurel Simionescu. Introducerea funcţiei de administrator public nu a fost agreată de senatorii opoziţiei, PSD şi PRM, dar acest aspect va fi soluţionat prin votul plenului. La dezbaterea în Comisia pentru administraţie publică, proiectului de lege, prioritate de integrare, i-au fost aduse 163 de amendamente, dintre care 90 admise şi 73 respinse. Parlamentarii PRM au condiţionat votul favorabil la acest proiect de lege de adoptarea amendamentelor propriilor senatori în plenul Senatului. Proiectul de lege, adoptat de Camera Deputaţilor, va fi dezbătut pe amendamente miercuri, 28 iunie, în plenul Senatului.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Ministrul liberal al afacerilor externe nu renunţă la tov. Ana Pauker
Comunicat
Furtună vrea să declanşeze un uragan politic
SRI l-a monitorizat pe Florin Lesch din decembrie 2004
Cinematografele trec în administrarea Consiliilor locale
Numiri la Cancelaria primului-ministru
Eugen Bejinariu îşi motivează reîntoarcerea la PSD
Coaliţia funcţionează acum prin forţa inerţiei
Trebuie să ştim cine în ce relaţii a fost cu Securitatea
Florian Leş urma să folosească 80 de kilograme de dinamită
Codul fiscal a trecut la Senat cu amendamentele PC şi PSD
România are patru priorităţi în vederea aderării la UE
Funcţionarii publici se pregătesc de grevă generală
Cafeaua scade riscul îmbolnăvirilor de diabet
Comentariu la comentarii (CII)
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog