Ieri, echipa de control a ajuns în zonele Săveni şi Drăguşeni. Conform unui grafic stabilit în comun cu aproape o săptămână în urmă de către reprezentanţii celor două instituţii, în prezenţa prefectului Costică Macaleţi, controlul va cuprinde în această lună întregul judeţ. Decizia acestei verificări a fost luată la nivelul conducerii judeţului deoarece s-a constatat că multe primării nu respectă prevederile legale în baza cărora persoanele dependente social ar avea acces la asistenţă medicală gratuită.
De altfel, mai mult de un sfert din bolnavii de la sate ajunşi în spitalele botoşănene nu pot face dovada că sunt asiguraţi de sănătate pentru că nu au nici un venit iar primăriile nu le întocmesc dosarele necesare pentru ca statul să le plătească contribuţia la sănătate. Nicolae Drehuţă este de părere că după această verificare spitalele nu se vor mai confrunta cu atât de mulţi bolnavi fără asigurare de sănătate. În opinia sa, la ora actuală mai mult de un sfert din persoanele care locuiesc la sate, dacă s-ar îmbolnăvi, ar fi puse în situaţia de a plăti din buzunarele proprii fiecare serviciu medical primit.
Intrarea în legalitate a primăriilor în legătură cu această problemă ar aduce mai mulţi bani în fondurile CJASS. Altfel spus, nu doar agenţii economici din judeţ sunt răspunzători de faptul că în judeţ se colectează puţini bani la sănătate, ci şi primăriile au un aport destul de important în această direcţie. Verificările începute în această săptămână vor face un mare serviciu instituţiei de asigurări de sănătate dar şi sătenilor care trăiesc de azi pe mâine, neavând nici o sursă de venit, afirmă Drehuţă.
Pe lângă faptul că inspectorii urmează să-i ia la întrebări pe primari de ce nu au întocmit oamenilor săraci dosare pentru asigurarea la sănătate, ei vor acorda şi asistenţă tehnică lucrătorilor din primării pentru a nu mai apare greşeli în dosare care să-i priveze pe oameni de asistenţă medicală gratuită. (Aurora HRIŢCU)
N.R. - Articolul a apărut în cotidianul Jurnalul de dimineaţă nr. 585/8 august 2001. Nici astăzi primăriile nu acordă mai multă atenţie acestor dosare, mulţi ţărani nevoiaşi având probleme când ajung în spital şi nu pot face dovada că sunt asiguraţi. Să mai adăugăm că şi la nivel de CJAS, evidenţa încasării fondului de asigurare de sănătate este într-o totală confuzie şi haos, cu consecinţe dramatice asupra bolnavilor.