Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Editorial
Administraţie
Horoscop
Umor
Comentarii
Religie
Anchete
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
6009
De la 07 Ianuarie 2003
122866076

Muntele de piatră s-a micşorat,Localnicii, noaptea, au tot furat!

  • Ioan Rotundu
  • 15 October 2020, 17:55
Acum vreo doi ani, deasupra dealului ce desparte satul Coţuşca de Ghireni, s-a creat un depozit de piatră spartă. Piatra a fost adusă de la Siret de către firma CONREC SRL Botoşani patronată de către inginerul Mihai Vrăjitoru pentru a fi folosită la asfaltarea drumului judeţean Coţuşca – Ghireni cu prelungire până la DN Rădăuţi Prut – Manoleasa pentru a face joncţiunea cu satul Crasnaleuca.
. Lucrarea, iniţiată de către Consiliul Judeţean Botoşani prin Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, a fost scoasă la licitaţie şi câştigată de către firma Tehnic Asist SA Botoşani, firmă care la acel moment se afla în faza de insolvenţă. Cum Tehnic Asist n-a mai putut executa lucrarea, piatra depozitată a rămas în aşteptarea unei alte firme de profil care să execute asfaltarea. Numai că de la nivelul conducerii CJ Botoşani n-a mai fost nimeni interesat de continuarea lucrărilor.
Fac aici o paranteză şi relatez ce spun oamenii din Ghireni. Asfaltarea drumului s-a cerut de către Dan Doboş, directorul Orchestrei Rapsozii Botoşanilor care şi-a ridicat vilă în satul natal. Doboş fiind mereu la dispoziţia nevoilor electorale ale PSD cu orchestra şi vocea sa, preşedintele CJ, social-democratul Costică Macaleţi i-a promis că asfaltează drumul. Numai că Doboş şi-a vândut vila din Ghireni şi acum nu mai este interesat de modernizarea solicitată.
Din când în când prin câte un comunicat de presă, preşedintele CJ, social-democratul Costică Macaleţi, anunţa că încep lucrările la DJ Coţuşca – Ghireni, după care iarăşi se aşterne liniştea.
Între timp şi patronul Mihai Vrăjitoru, care nu încasase nici un bănuţ pentru piatra transportată de la Siret la Coţuşca, câteva mii de tone, a vândut firma către femeia de afaceri botoşăneană MMilica Dincu. Noul proprietar a oscilat între a prelua piatra şi a o folosi la executarea unei alte investiţii şi a aştepta ca de la nivelul CJ Botoşani să se dea ordin de începerea lucrărilor de asfaltare, ca să poată recupera costul pietrei depozitată. . Mai ales că în plină campanie electorală, senatorul Doina Federovici, candidata PSD la preşedinţia CJ Botoşani, anunţase public că au început lucrările de modernizare a drumului judeţean Coţuşca – Ghireni.
Până la urmă s-a dovedit că şi anunţurile Doinei Federovici erau la fel de mincinoase ca şi comunicatele conducerii CJ semnate de către preşedintele Costică Macaleţi. Văzând că muntele de piatră nu are un stăpân şi că asfaltarea drumului este doar o altă promisiune ca multe altele, localnici, la vreme de noapte, au început să ia din piatră, fiecare după propriile nevoi gospodăreşti.

Primăria Coţuşca, prin fostul primar Dan Vezeteu, a cumpărat şi ea câteva maşini de piatră, plătind preţul cerut de noul patron al Conrec, Milica Dincu. Dar, după cum mărturisesc localnicii, cea mai mare parte din cantitatea de piatră dispărută a fost furată la vreme de noapte. Din filmuleţul realizat marţi, 13 octombrie a.c., se poate vedea cum mai bine de jumătate din muntele de piatră a dispărut.
Chiar dacă locuitorii satelor Coţuşca şi Ghireni s-au ales doar cu promisiunea asfaltării drumului judeţean ce le străbate localitatea, Doina Federovici, cu anunţuri mincinoase şi alte gogoşi electorale a obţinut mandatul de preşedinte al CJ Botoşani pentru cel puţin următorii 4 ani.
Cât despre la ce să ne aşteptăm în următorii 4 ani de la noul preşedinte al CJ, Doina Federovici, Constantin Conţac, alt om de afaceri botoşănean constructor de drumuri şi fost preşedinte PSD Botoşani, a concluzionat c㠄Fata asta ştie doar să mintă. Nu va face nimic ca preşedinte la CJ.” Are cineva argumente să-l contrazică pe Constantin Conţac?


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Catrenul săptămânii
Ioan Mamaische
Bancul săptămânii . Defect matrimonial
Horoscopul săptămânii 12 – 18.10.2020
Presa-n gura lu ' Rotundu: Emisiunea din 9.]0.2020
Dosarul zilei: Este socialismul o doctrină politică criminală?
Preotul betivan şi curvar
Darul vieţii tr4ebuie apărat, nu jertfit întru prosperitatea preoţilor
Ioan Rotundu
Mediul va verifica investiţiile derulate de ex-primarul Ciubotariu
Ioan Rotundu
Contrabanda cu ţigări înfloreşte sub privirile admirative ale DIICOT Botoşani
Ioan Rotundu
Viaţa de nabab a contrabandistului de ţigări Chihaia
Ioan Rotundu
Dosarul zilei: Prorocirile lui Conţac
Nevolnicilor, nu tulburaţi tihna morţilor!
Ioan Rotundu
Presa`n gura lu` Rotundu: Emisiunea din16.10.2020
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog