Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Infracţiuni
Economic
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Fapt divers
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
4102
De la 07 Ianuarie 2003
123137842
pnl

Năravul l-a dat pe mâna poliţiei

  • 21 June 2006, 23:00
Valerică C. are 32 de ani şi este din satul Podeni, comuna Corlăteni. Mintea sa încă necoaptă l-a determinat, în urmă cu ceva timp, să comită o faptă antisocială. După ce a fost condamnat, Valerică nu a vrut să se despartă de libertatea de a hălădui prin localitatea de baştină. Mai mult chiar, crezând că a fentat vigilenţa celor cu uniformă şi cătuşe, tânărul s-a apucat iar de furat. Năravul din fire nu are lecuire, dar poate fi ostracizat. La 20 iunie, poliţiştii din Dorohoi l-au depistat pe Valerică pe raza municipiului Dorohoi. Tânărul era urmărit local şi avea de executat o pedeapsă de trei ani, pentru furt calificat. După efectuarea verificărilor, poliţiştii au descoperit o altă faptă penală. În noaptea de 19 spre 20 iunie, prin efracţie, a pătruns în interiorul unui magazin din localitatea de domiciliu, de unde a sustras bunuri în valoare de 400 de lei noi. (Marian MOROŞAN)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Preluarea marilor contribuabili se face la 1 iulie
Baia Centrală, în renovare
De la testul naţional, la spital
Matematica, piatra de încercare a testelor naţionale
Medici sancţionaţi de casa de asigurări
Pacienţi trataţi din milă
O nouă zi dedicată demolărilor
Ploile au făcut ravagii în judeţ
Medicii s-au transformat în recuperatori
Cel mai bun poliţist este femeie
profesie moştenită din familie cei anchetaţi de ea ajung pe mâna soţului, la Penitenciar consilierul juridic al IPJ s-a şcolit la securitatepoliţista care a predat limba română maghiarilor
Coreea de Nord sfidează presiunile internaţionale
Ovidiu Tender aşteaptă decizia CEDO
Constantinescu cere SRI să transmită documentele referitoare la Traian Băsescu
Gazprom vrea să majoreze preţul pentru Ucraina
Urmări grave ale ploilor abundente din ultimele 24 de ore
Subiecte sensibile pentru ambele părţi pe masa de lucru
Un motociclist beat a lovit un Opel
Credite cu dobândă redusă
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog