Ppersonajul cheie în alegerea lui Cuza ca domnitor, dat uitării

Dintre botoşănenii unionişti, doi au jucat un rol crucial în realizarea Unirii Principatelor Române. Unul s-a manifestat împotriva Unirii, celălalt a jucat un rol esenţial în alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei şi, apoi, domnitor şi al Ţării Româneşti.
Colonelul Nicolae Pisoski s-a născut la Botoşani în anul 1812, data naşterii sale fiind considerată aproximativă pentru că nu s-au găsit documente oficiale care să ateste anul naşterii sale. În decursul vieţii a fost pe rând sameş al ţinutului botoşănean, ispravnic al acestui ţinut şi, mai târziu, al ţinutului Iaşi. Este activ în Revoluţia din Moldova, motiv pentru domnitorul Mihail Sturdza să-l trimită la o mănăstire. Activează în rândul emigranţilor, implicându-se în activitatea Comitetului revoluţionarilor români din Cernăuţi.
În 1849, după sfârşitul domniei lui Mihai Sturdza şi instalarea la domnia Moldovei a lui Grigore Alexandru Ghica, revine la Iaşi şi se implică nemijlocit în realizarea idealului Unirii Principatelor Române. Primeşte gradul de lt. Colonel şi devine un apropiat al colonelului Cuza, bun prieten cu poetul Vasile Alecsandri şi bucovineanul devenit botoşănean Dimitrie Rallet. Alecsandri îi dedică poezia „Moş Pisoi, ca un semn de bună prietenie şi respect reciproc.
Nu voi intra în amănuntele istorice premergătoare alegerii lui Cuza ca domnitor al Moldovei. Mă aplec doar asupra personalităţii colonelului Pisoski. În febra pregătirii acestor alegeri au avut loc multe răsturnări de situaţie între unionişti şi oponenţii lor. Totul a fost tranşat într-o memorabilă şi dramatică întrunire a Partidei Naţionale iar eroul acelui eveniment a fost colonelul Nicolae Pisoski. Întrunirea Partidei Naţionale a avut loc în ziua de 3/15 ianuarie 1859 la sala „Elefant” din Iaşi.
Se spune că Pisoski s-a aşezat în uşa de ieşire, cu pistolul în mână, anunţând că nimeni nu va ieşi viu dacă Cuza nu va fi votat domnitor. Nu sunt consemnări carte să ateste acest gest al său dar pe cale orală şi consemnări indirecte s-a menţinut această informaţie.
Cert este că botoşăneanul Pisoski a fost personajul crucial care a jucat un rol esenţial în alegerea lui Cuza ca domnitor. Ales domnitor şi al Ţării Româneşti, Pisoski l-a urmat pe Cuza în calitate de comandant al Gărzii de pază şi l-a slujit până la abdicare.
Elena Cuza, soţia domnitorului, în memoriile sale consemnează rolul important jucat în viaţa domnitorului de către colonelul Nicolae Pisoski. Nu intru nici în aceste detalii pentru că mi se pare important să discutăm despre imaginea colonelului proiectată peste timp. După abdicarea lui Cuza, colonelul se retrage la Botoşani. Copil fiind, istoricul Nicolae Iorga avea să-şi amintească de el mai târziu, descriindu-l astfel: „răsărind arare cu marţialul său barbişon alb pe terasă”. Copilul Iorga era impresionat de imaginea colonelului care apărea în balconul casei sale aflată şi astăzi şi care poate fi văzută vizavi de Muzeul Judeţean Botoşani, mai exact pe Pietonalul Unirii colţ cu B-dul Mihai Eminescu.
Colonelul a decedat în anul 1888 şi a fost înmormântat în cavoul Familiei Pisoski din cimitirul Eternitatea. Cavoul este străjuit de un monument din marmură neagră şi are încorporat în el importante simboluri masonice.
Este dovedit că Unirea Principatelor Române a fost opera Francmasoneriei Române, Partida Naţională din Moldova fiind controlată de masoni la fel cum unioniştii din Ţara Românească, în frunte cu Mihail Kogălniceanu, erau tot masoni. Al. I. Cuza a fost mason în Loja „Steaua Dunării”! din Galaţi, lojă obedientă Orientului Francez. Vasile Alecsandri, Dimitrie Rallet, Scarlat Vârnav care cutreiera satele din jurul Dorohoiului şi striga „Vivat Unirea!”, Miron Cristea care va deveni primul patriarh al României şi alţi masoni mari patrioţi şi unionişti au lăsat posterităţii, prin faptele şi acţiunile lor, dovezi istorice de necontestat asupra actului Unirii.
Colonelul Pisoski a acţionat discret, ca o umbră, dar ferm şi hotărât. Nefiind om al condeiului aşa cum au fost ceilalţi înfăptuitori ai Unirii, imaginea sa s-a şters repede din memoria colectivă iar astăzi, de întrebi botoşăneni de pe stradă cine a fost colonelul Pisoski, strâng din umeri. Profesorii noştri de istorie, când ajung la lecţiile despre Unirea Principatelor, nu accentuează asupra personalităţii acestuia. Ţările Europei care au astfel de personalităţi ale vieţii lor politice, culturale, economice şi sociale se folosesc de numele lor pentru a dezvolta o adevărată industrie a turismului.
La noi, în Botoşani, casa Pisoski este lăsată în seama unei instituţii a statului care nu o îngrijeşte în niciun fel. Ar fi meritat ca această casă, vecină cu Muzeul, având în vedere vechimea ei istorică, să fi adăpostit colecţia de tablouri ale celor mai celebri pictori români, botoşăneni la origine, să fi primit respectul şi menirea cuvenite. Nici un anunţ public vizibil însoţit de un scurt istoric nu atenţionează trecătorul despre importanţa acestui imobil. Nu ştim să ne vindem uriaşele valori istorice umane pentru că Direcţia Judeţeană de Cultură Botoşani este o instituţie politizată şi condusă de nulităţi în domeniu.
Ziua de 24 ianuarie ar fi trebuit să fie pentru botoşăneni prilej de pelerinaj la Casa Pisoski iar istoricii să rememoreze evenimentele din vremurile Unirii. Nimic din toate acestea nu se întâmplă pentru că cine ar fi trebuit s-o facă habar n-are cine este Pisoski.
Închei cu o descriere a monumentului care străjuieşte cavoul Familiei Pisoski din cimitirul „Eternitatea”. Conceput din marmură neagră, monumentul este de fapt un portic format din două coloane pe care se sprijină o arhitravă în format echer. Cele două coloane simbolizează coloanele Templului lui Solomon numite Jakin şi Boaz şi reprezintă antiteze alb-negru, negativ-pozitiv, activ-pasiv etc. Echerul semnific㠄iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproape…”
Cavoul este înconjurat cu un gărduţ din fier forjat care nu a mai fost primenit cu vopsea probabil de la confecţionare. Perimetul astfel delimitat este lăsat pradă buruienilor iar placa de intrare în cavou abia se mai zăreşte dintre resturile vegetale care au acoperit-o. Sper că după publicarea articolului de faţă se va găsi cineva să-l preia în îngrijire.
Cât despre promovarea personalităţii colonelului Nicolae Pisoski şi mediatizarea rolului său jucat în alegerea lui Cuza domnitor al Moldovei şi Ţării Româneşti, vor mai trece ani până se va ajunge la aşa ceva. Mai întâi va trebui depolitizată activitatea culturală la nivel de judeţ, după care vom putea spera şi la valorificarea deplină a preţiosului tezaur uman şi cultural de care dispune judeţul nostru.