Declaraţiile privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, corespunzătoare lunii ianuarie, pot fi depuse până la data de 3 martie 2006, informează un comunicat emis de Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale /CNPAS/. Prelungirea termenului de depunere a fost făcută ţinând cont de recentele modificări ale legislaţiei de asigurări sociale, cu implicaţii asupra conţinutului declaraţiilor nominale depuse de angajatori. Astfel, în data de 22 februarie 2006, în Monitorul Oficial nr. 170, s-a publicat Ordinul nr.95/2006 al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei pentru modificarea Ordinului nr. 340/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare. (A.M.)