Dacă iniţial, trei revoluţionari botoşăneni şi-au solicitat drepturile potrivit Legii 341/ 2004, mai exact acordarea a unui hectar de teren, la ora actuală 15 persoane au făcut cerere către Primăria Botoşani, aleşii locali dându-şi acordul. Viceprimarul municipiului Botoşani, Florin Ghiorghiţă precizează că mai sunt încă două persoane, respectiv, Tudor Maxim şi Viorel Olaru, care încă nu au depus cerere, dar probabil că o vor face şi ei.
S-au aprobat deocamdată pentru 15 revoluţionari. Aici nu e vorba de mărinimie sau de o strângere a pungii la nivel local. Este lege, care te obligă să le dai, în momentul în care ai terenul. Noi am avut terenul şi am dat, indiferent dacă le place unora sau nu, a declarat Florin Ghiorghiţă, specificând că persoanele beneficiare au totuşi nişte certificate de revoluţionari, recunoscute la nivel naţional. Drepturile revoluţionarilor vor fi acordate din rezerva Comisiei locale.
Revoluţionarii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, luptători şi s-au remarcat prin Fapte Deosebite sunt Mitică Gavriliuc, Ştefan Sârghia, Adrian Ochişor, Vasile Toma, Vasile Hălăşanu, Gheorghe Zaharia, Toader Candrea, Gheorghe Marcu, Constantin Ilişescu, Gheorghe Avăcăriţei, Corneliu Aioniţoaie, Constantin Dăscălescu, Theodor Cojocariu, Ioan Apaţie, Romeo Mihalache. Aceştia nu au dreptul să înstrăineze terenul pe o perioadă de zece ani. (Eliza Sofian)