Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Cultură
Anunţuri
Editorial
Horoscop
Umor
Comentarii
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
14229
De la 07 Ianuarie 2003
122899878

O Istorie care va reactiva ura împotriva evreilor

  • Ioan Rotundu
  • 20 November 2022, 19:43
Începând cu anul de învăţământ viitor, în clasele terminale de liceu va fi obligatorie o nouă disciplină, respectiv Istoria Holocaustului. Puţinii evrei care au mai rămas prin România au reuşit să-i convingă pe ticăloşii noştri de politicieni să le aprobe şi să introducă în curicula şcolară şi această disciplină.
Despre Holocaust stă consemnat în manualele de istorie, situaţia fiind tratată la fel ca oricare alt eveniment din istoria ţării noastre. De ce-o fi vrând evreii o Istorie cu aspectele din viaţa lor care să cuprindă doar suferinţele şi prigoana din partea românilor, o istorie a auto-victimizării, fără însă a consemna şi neloialitatea evreilor faţă de poporul care i-a acceptat să trăiască alături de el, comportamentul hapsân de a se îmbogăţi pe seama românului nepriceput în arta negoţului sau a celui strâmtorat şi nevoit să apeleze la banii lor în condiţii de dobândă banditească?
Toate aceste pretenţii lipsite de fair-play istoric ale evreilor au fost îndeplinite de politicienii noştri ticăloşi fără vreo condiţie prealabilă. Mai grav, istoricii noştri n-au luat nicio atitudine de a invoca adevărul ştiinţific ca prioritar în faţa pretenţiilor unilaterale ale evreilor.
De 230 de ani ne turnăm cenuşă în cap şi am lipit pe fruntea Armatei Române eticheta de „criminală”, fără a explica şi contextul în care s-au produs acel masacru asupra evreilor, masacru care nu poate fi contestat, dar care nu trebuie acceptat ca o anatemă asupra poporului român.
În opinia mea, consider că nu este necesară o astfel de Istorie, dar dacă se impune de vreo situaţie aparte, atunci această Istorie să cuprindă şi ce nenorociri au adus evreii pe capul românilor începând cu anul 1947, anul instalării regimului comunist în România, evreii având un rol major în susţinerea acestui regim.
Să ştie elevul care va fi obligat să înveţe această Istorie cum evreii stabiliţi în România au acaparat puteri financiare, au arendat de la boieri moşii, s-au infiltrat în mediul comercial, bancar şi educativ. Răscoala de la 1907 a pornit de la evreul Fischer care arendase moşiile boierului de Flămânzi şi-i exploata la sânge pe ţăranii din sate.
Politicienii evrei de rang înalt precum Nicolschi ca şef al Securităţii, Ana Pauker (foto) au servit cu credinţă sângerosul regim comunist, contribuind din plin la arestarea, condamnarea şi exterminarea în condiţii groaznice a intelectualilor şi politicienilor români de frunte.
Cu nume romanizate precum Ionescu şi Popescu, evreii au pătruns în structurile PCR, au ocupat funcţii de conducere în structurile comerciale şi financiare, poziţii de pe care se sprijineau reciproc să acumuleze averi, tratându-i pe funcţionarii români ca fiindu-le inferiori. Am trăit toate aceste umilinţe din partea evreilor şi le-am cunoscut metodele de lucru prin care se promovau unii pe alţii, blocând ascensiunea românilor care veneau din şcoli tehnice şi facultăţi.
Dacă este să înveţe copii noştri o astfel de Istorie impusă de evrei, acest manual să reflecte adevărul istoric de ambele părţi şi nu să ne educăm copii cu povara morală că suntem nişte criminali. Nu învaţă copii noştri despre comportamentul sălbatic al ungurilor asupra românilor din Transilvania, masacrele asupra populaţiei române, umilinţele la care erau supuşi ţăranii români de grofii unguri, de preoţii catolici maghiari, dar vor fi obligaţi să înveţe cum bunicii lor au fost nişte criminali care i-a masacrat în mod sălbatic pe evreii inocenţi şi lipsiţi de apărare.
Consider această decizie privind existenţa unui manual de Istorie a Holocaustului ca o ruşine naţională, ca o trădare a valorilor poporului nostru venită din partea unor politicieni ticăloşi. Dacă le spui adevărul în faţă, evreii te declară antisemit. Dacă le condamni comportamentul neadecvat faţă de români, ţipă că sunt discriminaţi. S-a ajuns ca antisemitismul şi discriminarea să devină arme de luptă ale evreilor în a ascunde adevărul istoric.
Evreii au plecat din România putrezi de bogaţi. Au mai rămas câţiva care profită din plin de posibilităţile de a-şi valorifica profitabil proprietăţile ce le deţin sau revendicate după 1990. Cui mai foloseşte o astfel de Istorie? Nimănui, sau pentru a reînvia ura copiilor noştri asupra evreilor! Părerea mea!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul săptămânii: Administrator vigilent
Horoscopul săptămânii 21 – 27.11.2022
Catrenul săptămânii
Ioan Mamaische
Scrisoare deschisă către participanți la Reuniunea
de la Sediul Editurii AGATA din Botoșani din 30 noiembrie 2022
Muţenia preşedintelui Iohannis, Comisia de la Veneţia şi adio Spaţiul Schengen
Ioan Rotundu
Ce se ascunde în spatele ridicării MCV
Ioan Rotundu
Primăria Mihai Eminescu: IN ATENTIA CETATENILOR
Problemele din poliţia şi justiţia botoşănenă
Dovezi clare de corupţie în poliţia şi justiţia botoşăneană
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog