Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
2508
De la 07 Ianuarie 2003
123136248
pnl

O lege a lustraţiei „ar fi puţin cam întârziată”

  • 26 January 2006, 23:00
Senatorul PSD Ion Iliescu spune că o lege a lustraţiei în acest moment „ar fi puţin cam întârziată”. Într-o conferinţă de presă susţinută miercuri, Ion Iliescu s-a întrebat ce valoare ar mai avea o asemenea lege care prevede „să pună tălpi” şi să împiedice participarea la competiţia politică a persoanelor care au făcut parte din vechea nomenclatură şi din securitate. „Mai are valoare treaba asta acum şi, în general, o asemenea măsură de a judeca lucrurile? Eu cred că fiecare trebuie să fie judecat după ceea ce face şi după ceea ce demonstrează”, a spus Iliescu. El a menţionat că „toţi am trăit într-un anumit sistem şi purtăm cu noi anumite lucruri”. „Unii pot să se adapteze la democraţie, la mentalităţile democratice, alţii mai puţin. Înainte de toate, oamenii trebuie să fie judecaţi de electorat”, a afirmat senatorul PSD. Potrivit lui Iliescu, cu măsuri de natură administrativ-punitive nu se obţine mare lucru. În opinia senatorului social democrat, o asemenea manieră de a judeca lucrurile vine din vremuri trecute, „seamănă cu politica ceauşistă care căuta să excludă pe bază de dosar” şi nu are nimic de-a face cu spiritul democratic de judecată. În acest context, Iliescu a lansat critici şi la adresa adversarilor politici ai PSD. El a afirmat că unii membri ai formaţiunilor politice de dreapta provin din acelaşi partid comunist, devenind peste noapte „ţărănişti, liberali, creştin-democraţi, socialişti”.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Rotundu a citat ciuntit…
Bârlogul fostului şef PNA şi tentaculele caracatiţei
O posibilă înfrăţire între Botoşani şi Kozinice
Contopirea pedepselor - o binefacere legislativă
Bordeianu a fost umilit de actorii Teatrului „Mihai Eminescu”
90% din comunele judeţului au zone cu risc de inundaţii
"Dosariada" pentru creşterea copilului aproape de final
La Spitalul de copii controlul prefectului este ascuns
Bugetul executivului Primăriei Botoşani rămâne în picioare
Greşeală de neiertat a patriarhului Teoctist
Ioan Rotundu
Indemnizaţii de şomaj puse în plată mai târziu
Drepturile femeilor prezentate la DMSSF
Subvenţiile la energie termică depăşesc posibilităţile bugetare
Pietonalul Transilvaniei trezeşte atenţia Consiliului Local
Roman pregăteşte constituirea Colegiului Prefectural
Prohodul fabricii de zahăr invocat la Bucecea
Controalele la taxi vor fi mai dure
Informaţii de interes public la instanţe
Urmărit general prins de poliţiştii botoşăneni
Moldovean pus sub urmărire penală
Minor accidentat de un taxi
Clemenţă acordată de Parchet unor hoţi sinceri
Peşte împuţit reclamat la APC
Minivacanţa s-a terminat
Singurul vinovat este gerul
Acţiuni şcolare reprogramate
Sfârşit de săptămână cu ecouri culturale
Se încearcă aducerea pe banca acuzaţilor a celor care au salvat democraţia
La 70 de ani, Florin Piersic este pe scenă şi pe micul ecran
Amintirea lui Nicolae Ceauşescu
Taxa pe droguri a adus, în 2005, două milioane de dolari
O pensionară a plătit asasinarea fiului ei graţie unui credit bancar
Şedinţa Guvernului s-a deschis cu o raportare privind explozia de la Craiova
Un răspuns săptămâna viitoare în legătură cu preluarea şefiei CNSAS
Liberali din teritoriu se vor întâlni cu Viorel Cataramă
În PSD există 'o coloană a cincea' care face plecăciuni în faţa puterii
Un "sfat prietenesc” lui Viorel Hrebenciuc pentru imaginea PSD
Acţiunile lui Băsescu riscă să producă grave dezechilibre pe scena politică
Consumul de gaze naturale al populaţiei a crescut cu 60 la sută
Moştenirea Gojdu, în oglinda presei române şi ungare
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog