Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7794 lei
1 USD = 4.3124 lei


Număr accesări
Astăzi:
8081
De la 07 Ianuarie 2003
72543662

Obţinerea indemnizaţiei pentru creşterea copilul se face cu dificultate

  • 17 January 2006, 23:00
Demersurile care trebuie făcute în vederea primirii indemnizaţiei pentru creşterea copilului, conform Ordonanţei de Guvern 148/2005, care a intrat în vigoare la începutul acestui an, sunt multe şi neclare, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de Asociaţia Naţională a Birourilor de Conciliere pentru Cetăţeni. Potrivit organizaţiei, angajatorii, salariaţii, Direcţiile de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din subordinea primăriilor şi Direcţiile de Muncă din cadrul ministerului de resort întâmpină mari dificultăţi în realizarea şi soluţionarea dosarelor pentru acordarea indemnizaţiei. Salariaţii trebuie să depună dosarul la instituţia la care sunt încadraţi cu contract de muncă. Conform legii, angajatorul sau reprezentantul legal al acestuia are obligaţia de a trimite dosarul la Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie. Pe de altă parte, salariaţii trebuie să depună la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DASPC), aflată în subordinea primăriei de care aparţine, o cerere prin care solicită acordarea indemnizaţiei cu condiţia ca aceasta să fie trimisă până la data de 10 a fiecărei luni, de la DASPC la Direcţia de Muncă, pentru completarea dosarului, se spune în comunicatul citat. Totodată, la Direcţia de Muncă, pe lângă declaraţiile tipizate că realizează sau nu alte venituri impozabile, solicitantului şi soţului/soţiei acesteia/uia li se pot cere declaraţii scrise de mână conform cărora ambii soţi se ocupă de întreţinerea copilului şi crearea unui mediu propice dezvoltării acestuia, se mai arată în comunicat.

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


Horoscop
Comentariu la comentarii (VI)
Dictatura poştaşilor nu are milă nici de bătrânii paralizaţi
Incubatorul de Afaceri îşi deschide porţile
Directorul Bordeianu s-a băgat singur la penal
Malaimare vrea să treacă de la usturoi la rock
Elevi interesaţi de proză
A crescut numărul toxicomanilor
Inspecţia a trecut fără a înspăimânta pe nimeni
Lucrătură a la „Mustaţă”
Ioan Rotundu
Primăria a redus cheltuielile cu deplasările în străinătate
Banii pentru luna ianuarie au ajuns la CJAS
Spitalul de Psihiatrie are probleme financiare
Începe selecţia taximetriştilor
O parte din proiectele de mediu nu au fost realizate
Situaţia sediului CGP este departe de a fi clară
Informaţii pentru primari despre indemnizaţiile pentru mame
SC UPSS amendată cu 100 de milioane de CJM
Agenţii economici nu sunt interesaţi să intre în UE
Zmău verifică ţinuta angajaţilor Poliţiei Rutiere
Accident provocat de o şoferiţă neatentă
Încurcătură cu ceasuri
Xeroxarea planificărilor şcolare
IŞJ Botoşani în duel juridic cu SC Agromec SA Darabani
Se solicită modificarea ordonanţei privind creşterea copilului
Gerul şi munca angajatorilor
Sute de ardeleni au protestat în faţa Patriarhiei Române
Acţiunea premierului Călin Popescu-Tăriceanu la postul Prima TV
Elefanţi trataţi cu vodcă
Iubită infidelă demascată de un papagal
Un document militar ultrasensibil găsit de un student într-un bar
Brokeback Mountain favorit pentru câştigarea Oscarului?
Doi români căutaţi pentru crimă arestaţi de grănicerii ungari
"A lua act" de retragerea lui Adrian Năstase şi a lui Dan Ioan Popescu
Nouă finalişti români pentru Eurovision Young Musicians - Viena 2006
România încă nu a câştigat lupta împotriva corupţiei
În jurul lui Traian Băsescu există un grup de interese care rulează bani publici
Autosuspendarea din funcţie a lui Năstase este şi manevră politică şi scandal financiar
S-a urmărit destabilizarea lui Adrian Năstase pentru a se face loc altor oameni din PSD
Ministerul Justiţiei vrea uniformizarea salariilor magistraţilor
Spaima lui Mustaţă tot de la alcool i se trage
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă