Urmărindu-ne din ceruri zbuciumaţii noştri paşi…
…Poticniri, căderi şi teamă pentru “mâinele” incert...
…Perspective mici, nedemne de artiştii- uriaşi...
…«Stradivarius-uri» ce cântă fals în marele concert,
O putere fără margini ne-a deschis o carte mare,
Piesele unui tezaur, legile unui stăpân...
Peste toţi şi peste toate, cu valori nepieritoare,
Unele- descoperite, totuşi, altele rămân...
Mare e înţelepciunea Celui care ne-a creat,
Necuprinsă şi eternă, cine poate s-o priceapă?
Cu o mână forte este Universul guvernat,
De privirea-I fără margini, nimeni şi nimic nu scapă.
…………………………………………………
Împărţiţi, ca de când lumea, într-un veşnic dezacord,
Unii: «Singuri ne distrugem!», alţii: «Mergem mai departe!»,
Unii- Estul, alţii- Vestul, prea puţini la…Sud şi Nord,
Nu suntem uniţi în viaţă, nu vom fi uniţi în moarte…
Tot urcând în pomul vieţii, după merele-delicte,
Ne-am desprins de rădăcină tăind creanga dedesupt,
Printre norii de dezbateri, contraziceri şi conflicte,
Mai neclar e orizontul iar urcuşul mai abrupt...
Cine ar putea să spună ce sunt lumile cereşti,
Graniţe necunoscute ne despart sau ne unesc…
Şubred tare- fundamentul cunoştinţei omeneşti,
Îngrădite, încifrate, mult prea multe ne lipsesc…
Omenirea- o fantomă, iar Pământul- doar o haltă,
Nişte umbre având viaţă, asta suntem scurtă vreme,
Creatorul- Cel din Ceruri, cu ştiinţa Lui înaltă,
Ne-a numit “suprema treaptă” marilor biosisteme
...
Cât de mare e distanţa de la noi până la cer...
Chiar şi anilor- lumină le e greu a o străbate,
E adânc izvorul vieţii, o enigmă, un mister,
Ochiul nu îl va cuprinde, mintea nu îl va socoate...
O speranţă, Cartea Vieţii, după cum istoriseşte,
(Dacă vom lua aminte, se remarcă un tipíc)...
Marea Lui înţelepciune, peste ani se răspândeşte,
Şi din ceea ce El spune, nu se va schimba nimic.
O repet a câta oară, răspicat, o spun mai tare:
Dacă Dumnezeu nu este, atunci, cine suntem noi?
E dilema omenirii, complicată întrebare!
Un răspuns? Primim în ziua judecăţii de apoi..
.
................................................................................
(XIV)
Orişicum privesc în urmă, cu mânie sau umor,
Către zori de începuturi înspre cei rămaşi departe,
Prea puţine pot cuprinde- sunt un scrib, un scriitor-
O frântură din istorii, cam cât rândul dintr-o carte.
Îngropat cu multă grijă, adevărul e ascuns,
Pus sub lacăt în seifuri, sub cenuşă de vulcani,
Iar la tot ce mă frământă încă nu îmi dau răspuns
Strănepoatele lui Cronos, clipe lungi cât nişte ani.
Căutând cu insistenţă rostul vieţii pe pământ,
Nu găsesc nici firul logic, nici nu pot să mi-l explic…
Dacă alergarea noastră e o goană după vânt
Şi nimic nu este după, chiar n-am înţeles... nimic!
Ca arheolog în vremuri, printre roci şi documente,
Urmărind hăţişul lumii, vezi efectul unor legi,
Mărturii despre trecuturi, cu valoare de amprente,
Unele nedescifrate, altele le înţelegi.
Suntem regi cu atribute din divinele tipare,
Conştiinţă şi vorbire, raţiune, sentimente,
Cu dorinţa înnăscută de a depăşi hotare,
Copii indigo rebele cu orgolii şi accente.
Stăpâniţi de lăcomie, egoism şi ignoranţă,
Cu “magnet” irezistibil spre porniri conflictuale,
Spre idei contradictorii sau lipsite de substanţă,
Totuşi, am lăsat în urmă nişte…urme epocale.
După sunete primare şi vorbiri articulate,
Scrisul pe pereţi de peşteri şi picturile naive,
Vremea vechilor tipare şi mesaje publicate,
Astăzi am ajuns în era electronicii masive.
…Trenuri-glonţ, maşini-rachetă cu viteze infernale,
Procesoare performante, născociri robotizate,
Cine vrea...(sau cine poate!)... face zboruri spaţiale,
Suntem dependenţi de tehnici- proceduri sofisticate.
…Mega-poduri suspendate, apeducte şi baraje,
Supersonice-săgeată, sateliţi şi zepelinuri,
Uriaşi arhitectonici având sute de etaje,
Submersibile şi nave, tratamente şi vaccinuri…
Un progres…(o spun- ca număr!)... este foarte evident,
Altul, ca tehnologie, fără nici o îndoială,
Al cunoaşterii, un altul, un ponton-stabiliment…
Un regres-cenuşăreasa, educaţia morală.
.......................................................................................
N.R. – Începând cu acest număr publicăm creaţia poetului botoşănean intitulată Odiseea omenirii. Facem acest lucru pentru ca cititorii să poată decide dacă autorul merită titlul de pot, pentru că alţi confraţi i-au contestat orice merit în acest domeniu, considerându-l un farsor.
dar nu reprezintă soluţia completă 
