Numele său este legat pentru eternitate de lumea muzicii psaltice şi bisericeşti, la a cărui modernizare şi continuă înnoire contribuie mai mult ca oricare altă personalitate a vremii. Numeroase lucrări de specialitate îi menţionează prezenţa în arealul spiritual şi artistic al secolului XX, de la prestigiosul Lexicon al Muzicienilor Români, realizat în 1970 de Editura Muzicala a Uniunii Compozitorilor, până la site-ul internaţional The Music Sack, care, atât de onorant pentru mica noastră localitate, îl prezintă, succint şi la obiect:
“Severeanu, Nicolae, composer, born: 14 october 1864, Flaminzi, Romania”.
Venit pe lume, acum 149 de ani, la Flămânzi, în familia fostului paznic al palatului domnitorului Mihai Sturdza, rămâne orfan de la vârsta de 6 ani, lucru care nu-l împiedică să urmeze cursurile primare în satul natal, pe care nu îl părăseşte până la vârsta de 14 ani, când se înscrie la Şcoala de psaltichie de pe lângă Mănăstirea Neamţ.
Remarcat pentru vocea şi talentul său de însuşi mitropolitul Iosif Naniescu, cu prilejul unei vizite efectuate de acesta la lăcaşurile de cult din zonă, este adus la Iaşi unde, în scurt timp, este numit canonah al Mitropoliei. Continuă să studieze muzica religioasă şi să se perfecţioneze muzical până în 1885 când, la vârsta de 21 de ani, se înscrie la Conservatorul din Bucureşti. Cinci ani mai târziu este numit profesor la catedra de muzică vocală a Liceului Turnu Severin, unde nu rămâne decât câteva luni, fiind transferat, la începutul anului şcolar 1890-1891, pe acelaşi post, la Gimnaziul din Buzău, actualul Colegiu B.P. Haşdeu.
Alături de alţi dascăli buzoieni eminenţi, precum profesorul de muzică Constantin Georgescu, contribuie la educarea şi formarea unor elevi care, ulterior, s-au afirmat la rândul lor, prin pregătire şi talent, între aceştia aflându-se la un moment dat şi Theodor Georgescu, autorul primelor romanţe româneşti. În activitatea corală, a continuat, începând cu anul 1892, tradiţia corului pe patru voci, înfiinţat cu un deceniu şi jumătate în urmă de muzicianul şi profesorul Nae Ionescu, în paralel dirijând şi corul Catedralei din Buzău.
Alături de eminenta sa soţie, pianista, compozitoarea şi autoarea de manuale şcolare Maria-Micheru Severeanu, deschide, în anul 1894, la domiciliul comun, o şcoală particulară de muzică, renumită în epocă pentru principiile de armonie şi pentru lecţiile de canto şi vioară predate. Fascinat de frumuseţea şi bogăţia folclorului buzoian, ale cărui tradiţii le descifrează cu tot mai multă pasiune, tipăreşte, în anul 1904, prima sa lucrare de specialitate, Colecţiune de cântece naţionale bătrâneşti şi călugăreşti, aranjate în notaţia bizantină.
De asemenea coordonează, între anii 1912-1915, revista muzicală Ion Cucuzei, în paginile căreia apar, sub semnătura unor prestigioşi colaboratori, articole de teorie muzicală, armonizări şi prelucrări de folclor. Cele mai importante lucrări ale sale sunt Gramatica Muzicii Psaltice, publicaţie “aprobată de Sf. Sinod pentru usul seminariilor şi scoalelor de cântăreţi”, manualul Curs elementar de muzică orientală, apărut în anul 1900 la Buzău şi Anastasimatarul, Irmologhionul şi Gramatica muzicii orientale Bisericeşti”, care se studiază cu interes şi astăzi, fiind reeditate periodic.
La 9 martie 1941, Neculai Severeanu, “Profesor de Musică Vocală la Liceu, Cântăreţ şi Dirigintele Corului Vocal al sf. Episcopii Buzeu”, încetează din viaţă, la Buzău, acolo unde şi-a desfăşurat cea mai mare parte a vieţii dedicată domeniului vieţii muzicale. În enciclopedia personalităţilor creştine inclusă în site-ul Crestinortodox.ro, Neculai Severeanu este apreciat pentru “tendinţa îndrăzneaţă de înnoire, de modernizare a muzicii bisericeşti. A căutat să elimine asimetria şi poliritmia, încadrând cântările într-o măsură binară de 2/4. A fost adeptul introducerii muzicii liniare în şcolile de cântăreţi. A aplicat pentru prima oară eliminarea şi înlocuirea prin linii a vocalelor ce se repetă sub mai multe note muzicale”.
Paradoxal, deşi în cercurile specialiştilor lucrările autorului, mai ales în forma originală, sunt cotate la sume impresionante, ele nu sunt reeditate decât foarte rar, precum Gramatica muzicii orientale Bisericeşti (Bucureşti, 1897) sau Curs elementar de muzică orientală (Buzău, 1990). Din păcate, prenumele originar al compozitorului, Neculai, nu apare pe nici un site important de pe Internet, distinsul flămânzean fiind înregistrat on-line şi în cercurile specialiştilor cu prenumele mult mai pământean, Nicolae. Cu toate acestea, profesorul figurează la loc de cinste în galeria „marilor protopsalţi şi compozitori români din secolele XIX şi XX”, cursurile sale fiind obligatoriii astăzi pentru toţi cei care studiază muzica bizantină şi populară din secolul trecut.
Pe plan local, existenţa eminentului compozitor a fost marcată de regretatul profesor Petru Munteanu în capitolul Creatori de artă, literatură şi personalităţi politice din ultima sa lucrare, volumul Flămânzi de la silişte la oraş, apărut în anul 2005 la Editura Axa. Mai mult decât atât, pentru a accentua trecerea prin spaţiul cultural local al lui Neculai Severeanu, primarul Constantin Pitorac a supus aprobării Consiliului Local Flămânzi atribuirea numelui distinsului interpret, profesor şi compozitor Casei de Cultură Flămânzi.
Totodată, muzicologului şi profesorului Neculai Severeanu i s-a acordat post-mortem titlul de „Cetăţean de onoare al oraşului Flămânzi” în cadrul simpozionului desfăşurat în ziua de 14 august 2009, în deschiderea primei ediţii a „Zilelor Oraşului Flămânzi”.
Gagi Gomboş