Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Anunţuri
Economic
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8286 lei
1 USD = 4.4674 lei


Număr accesări
Astăzi:
22246
De la 07 Ianuarie 2003
78593583

„Oracolul de la Dracşani”

  • 6 July 2012, 23:00
„Oracolul din Dracşani”, nimeni altul decât Florin Ţurcanu, care a prezis că îl va bate pe Mihai Ţâbuleac la dublu şi va câştiga preşedinţia Consiliului Judeţean, care a anticipat de asemenea diverse decizii care au fost luate în Parlament, a avut vineri, în cadrul conferinţei de presă, o altă premoniţie. De această dată anticiparea a vizat pe preşedintele Traian Băsescu.
Florin Ţurcanu crede că în cazul unui referendum, botoşănenii vor vota cu două mâini pentru suspendare. „La referendum va fi un procent de 70%, cel puţin, pentru suspendarea preşedintelui României. Eu sunt om politic şi îmi asum mai puţin şi realizez ceea ce îmi asum. Ştiţi că mi-am asumat un scor dublu faţă de preşedinte şi l-am realizat, ceea ce vă spun eu acum, 70%, simt eu”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu. (Lavinia Preda)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: Cheia cunoaşterii
Italia: Guvernul Monti a aprobat un program de austeritate de 26 mld. euro pentru următorii doi ani
Ponta îi recompensează pe susţinătorii lui Iliescu deveniţi falşi revoluţionari
Prăbuşirea leului este rezultatul atacului lui Ponta şi Antonescu împotriva statului democratic
au adus economia României într-o situaţie critică
Germania are îndoieli serioase faţă de legitimitatea măsurilor luate de guvernul Ponta
Comunicat Nova Apa serv - restricţii alimentare cu apă
Nova Apaserv - restricţii de alimentare cu apă din Prut
Presa străină despre circul politic din România
Independenţa justiţiei, în particular a Curţii Constituţionale - condiţie indispensabilă existentei unui stat de drept
Dacă Traian Băsescu nu va fi demis la referendum, mă retrag definitiv din viaţa politică
Drumul Vorona-Vorona Mare-Joldeşti va fi gata anul acesta
Toate gropile de pe drumurile judeţene vor fi plombate
Botoşani: Ţurcanu se bagă în gunoaiele primarului Portariuc
Costel Şoptică „taie şi spânzură” în PNL Botoşani
Şi Cârlan promite că va încasa datornicii la apă
Bugetarii îşi petrec concediul pe bani mai puţini
Ceva mai puţini botoşăneni scutiţi de plata Sănătăţii
Inspectorii sanitari vor controla din nou şcolile
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă