Bradul de la patinoar va avea 8 metri înăltime, iar cele din sensurile giratorii vor avea intre 6 şi 8 metri. Brazii sunt de la Ocolul Silvic şi cel târziu marţi trebuie să fie montaţi, a declarat Eugen Ţurcanu.
Anul acesta, municipalitatea a lăsat deoparte vechile instalaţii cu becuri cu care au înfrumuseţat oraşul ani la rând. Potrivit viceprimarului Florin Ghiorghiţă vechile ornamente luminoase ardeau foarte mulţi bani.
Pe lângă faptul că erau total inestetice, acele instalaţii erau şi costisitoare, deoarece consumau foarte mult curent electric. Au fost situaţii în care, din cauza lor, a picat iluminatul public în zonele în care erau montate. Întreţinerea ne-a costat de asemeni foarte mult, pentru că becurile respective se ardeau foarte repede a spus Florin Ghiorghiţă. (Lavinia Preda)