Ovidiu vorbeşte de funie în casa spânzuratului. Dacă există în momentul de faţă pe scena politică românească un partid care nu respectă libertăţile democratice şi principiile statului de drept atunci acel partid este PSD-ul susţinut de sateliţii UNPR partid fondat de moş Teacă, generalul plagiator şi mai nou infractor Gabriel Oprea şi ALDE al ipocritului şi impostorului Călin Popescu Tăriceanu, colecţionarul de neveste că la altceva tot nu se pricepe. Nu-s liberalii un exemplu în ce priveşte respectul pentru democraţie, mai ales dacă-i am în vedere pe cei doi impostori parlamentari Şoptică şi Gireadă, dar când acuzaţia vine de la un lider al PSD ea este plină de ridicol.
Despre valorile morale ale celor din PSD nu putem vorbi pentru că nu le au. Despre cele imorale nu se poate scrie într-un comentariu ci trebuie un eseu politic de proporţie. Dar revenind la afirmaţiile lui Portariuc cum că i s-au blocat de consilierii PDL preţioasele proiecte, nu pot să mai rabd un asemenea afront adus bunului simţ ca să nu-i dau peste năsucul de Pinochio, podoabă facială ce nu lipseşte de la nici un social-democrat, cea mai preţioasă fiind a lui Victor Ponta.
Păi cu ce proiecte i-a tot smitit Portariuc pe botoşăneni? Să începem cu începuturile campaniei electorale din 2012 când a jucat scena machiavelică turnând umăr la umăr cu saltimbancul de Constanţa, Radu Mazăre, acel cancioc de mortar pe terenurile Armatei ca semn că acolo se vor ridica mândrele blocuri ale ANL. Acum tot buruian ca şi atunci creşte. Patru ani ne-a minţit Portariuc că a preluat terenul de la Armată iar acum va părăsi Primăria lăsând în urmă doar minciuni.
Vine la rând acele megaproiecte de SF cu care i-a prostit şi pe cei deştepţii într-un simpozion la Bucureşti. Este vorba de trenul de mare vitează Suceava Botoşani şi megastadionul de la Dumbrăveni. Vă mai amintiţi ce panaramă publică a făcut împreună cu primarul Lungu de la Suceava? Cu panarama am rămas şi noi şi sucevenii, că cine se aseamănă se adună sub umbrela PSD.
Dar de Spitalul municipal de urgenţă vă mai amintiţi? Ne ameninţase în primăvară Portariuc că lucrările vor începe în luna mai. Aiurea! În 5 iunie vine scadenţa la plata minciunilor pe carte ni le-a servit vreme de patru ani.
Dar cea mai mare măgărie a lui Portariuc rămâne funcţionarea Zonei Metropolitane. A angajat pe salarii exorbitante protejaţii PSD care vreme de trei ani n-au făcut nimic altceva decât să-şi ridice salariile. Botoşănenii au plătit ca fraierii din bugetul local milioane de lei ca să-şi rezolve Portariuc nevoile umane ale PSD-ului.
Dacă la aceste proiecte se referă Portariuc că i le-a blocat consilierii PDL, atunci aceşti consilieri trebuie declaraţi eroii comunităţii municipale în lupta cu minciuna PSD-ului. Dar şi cu această campanie electorală Portariuc nu se poate abţine de la minciună. Care consilieri PDL că acest partid a dispărut acum trei ani?