Există două legi, ambele valabile şi care se bat cap în cap. Vorbim de OG 155 din 2001 care reglementează clar ce se întâmplă cu câinii comunitari în localităţi şi este şi logică. Timp de şapte zile li se permite iubitorilor de animale să-i adopte.
Ulterior legea spune că se eutanasiază. Mai există o lege din 2005, amendată în 2008 de domnul Marinescu care spune că se interzice eutanasierea. Am văzut o întreagă polemică. Brusc parlamentarii USL şi-au adus aminte că există această lege şi că autorităţile locale trebuiau să ia măsuri, a spus Cătălin Flutur.
Acesta a precizat că un act normativ din 2011 trebuia să pună cap la cap cele două legi şi care regla problema. Conţinutul legii prevedea că numai Consiliile locale sunt cele care decid prin referendum ce se va întâmpla cu câinii comunitari. Această lege a fost blocată de parlamentarii USL la Curtea Constituţională şi nici în momentul de faţă nu este pusă în aplicare.
Noi trebuia să decidem la Botoşani ce facem şi aveam patru variante: păstrarea câinilor în adăposturi, returnarea lor în teritoriu, adoptarea câinilor comunitare sau eutanasierea. Erau patru variante stabilite de lege, a spus Cătălin Flutur. Şeful PDL Botoşani a amintit că
Asociaţia Ador a fost folosită de fosta Opoziţie şi a făcut o campanie împotriva fostului executiv al primăriei. În 2011, treburile funcţionau în Botoşani din multe puncte de vedere. Se făceau străzi, parcări, multe proiecte importante. Opoziţia şi-a găsit un prieten nesperat în asociaţiile iubitoare de animale şi am avut scandalul din mai. Flutur a făcut parcări, străzi, sală de sport, stadion, dar are o problemă: câinii. A fost o întreagă isterie care a blocat programul nostru de gestionare a acestei probleme, a declarat Cătălin Flutur. (Liana Anuţei)