Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Infracţiuni
Economic
Fapt divers
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
8063
De la 07 Ianuarie 2003
122868130

PMS Botoşani participant la seminarul privind imaginea minorilor

  • 22 January 2006, 23:00
În cursul săptămânii trecute, reprezentanţii Penitenciarului de Maximă Siguranţă (PMS) Botoşani au participat la seminarul organizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, pe probleme legate de imaginea minorilor în mass-media. Din partea PMS Botoşani au participat directorul Marius Hliban, purtătoarea de cuvânt a instituţiei Cristina Livadaru şi psihologul care se ocupăm de minorii din penitenciar, Genoveva Pârvan. ”Seminarul s-a organizat pe fondul creşterii infracţionalităţii în rândul minorilor de către Centrul de Mediere şi Securitate Iaşi. Au fost invitaţi, în vederea perfecţionării modului de tratare a problemelor care implică minorii, ca victime vulnerabile ale societăţii, 60 de reprezentanţi instituţiilor implicate în ocrotirea copiilor şi 60 de jurnalişti. Se intenţionează organizarea unor seminarii zonale, pentru o mai bună colaborare între instituţii din aceleaşi regiuni. Participaţii au fost convocaţi în zile diferita, pe instituţii şi funcţii. Penitenciarele au fost convocate în zilele de 18-19, împreună cu inspectoratele şcolare, inspectoratele de poliţie”, a declarat purtătoarea de cuvânt a PMS Botoşani, Cristina Livadaru. Seminarul s-a bucurat de finanţare europeană, prin fonduri Phare pe componenta a patra- Democraţie, drepturile omului, stat de drept şi independenţa justiţiei. Pentru anul 2006 se estimează o sumă totală anuală de peste un miliard de euro, de gestionarea acestora ocupându-se autorităţile române de resort, sub coordonarea directă a Ministerului Finanţelor. (Dumitriţa AILOAE)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
La piovra… în versiunea de Botoşani
6 miliarde lei cheltuite între minciună şi adevăr
Un abuz cu consecinţe sociale grave
Burse pentru cei care educă adulţii
Preşedintele CJ o face pe Toma Necredinciosul
Iscusinţa în afaceri a italianului Fabian şi păcăleala trasă românilor
Priorităţile lui Theodorescu în sprijinirea Botoşanilor
Primarul Vrâncioaiei de la Dângeni
Onoarea de a fi şantajist
Ioan Rotundu
Năstase e victima unui joc politic
Conţac este hotărât să oprească apa în Botoşani
Primăria va continua o serie de investiţii începute anul trecut
Dotarea cabinetelor medicale, o speranţă americană
APC nemulţumită de lipsa de colaborare din partea ANPC
Autoturism Hyundai în flăcări
Recidivişti prinşi de poliţişti după o nouă spargere
Adolescentă ademenită cu ajutorul internet-ului
Fetiţă rănită grav la săniuş
Pompieri chemaţi să stingă afumătoarea
OJPC a luat la purecat agenţii economici din comune
Răzvan Theodorescu denunţă criza social democraţilor
Şi au fost zilele liceului...
În prag de olimpiade şcolare
Biserica – cetate de la Strahotin
Investiţii mai mari pentru Direcţia Judeţeană pentru Tineret
Numărul mare de pacienţi al Secţiei de Ortopedie se menţine
Zăpada pune probleme SJA-ului
Traian Băsescu nu are emoţii în privinţa viitorului Raport de monitorizare pentru România
România nu este doar ţara lui Mitică, ci o ţară de culturii
O carte anti-Bush devenită best-seller datorită lui Ben Laden
Expoziţie a pictoriţei elveţiene de origine română Anka Seel la MNLR
Protest în pielea goală la Barcelona împotriva uciderii animalelor pentru blană
Cimpanzeul Bonia a îmbrăcat haina militară
Capcana din... toaletă
Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova a fost aprobat
Dosar penal în cazul sustragerii documentelor de la ONPCSB
George Copos se va prezenta luni la DNA
Reprezentanţii Alianţei D.A.din Moldova se întâlnesc la Gura Humorului
Situaţia delicată din PSD, tema reuniunii de la Braşov
Fuziunea PC-PUNR nu va afecta stabilitatea coaliţiei de la guvernare
România nu va avea niciodată poziţii ostile faţă de Federaţia Rusă
Taxa pe viciu ar scumpi pachetul de ţigări cu circa 5.000 ROL
Sebastian Vlădescu - Nu voi privatiza nici Loteria, nici Imprimeria
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog