Cei din PSD Botoşani au dat un comunicat legat de importanţa zilei de 1 Decembrie, urând botoşănenilor „La mulţi ani!”, asigurându-ne de „Siguranţa unui trai mai bun în Botoşani”. În primul rând că nu aceşti socialişti au dreptul istoric să omagieze importanţa acestei mari şi unice sărbători naţionale ce aminteşte noilor generaţii de actul Unirii din 1 Decembrie 1918.
Imediat după Marea Unire recunoscută prin Conferinţa de pace de la Paris din 18 ianuarie 1919 şi apoi prin Tratatul de la Vestailles, în România, la numai 2 ani, mai exact în 8 mai 1921, a luat fiinţă Partidul Comunist Român care striga prin toate mijloacele propagandistice ale vremii că Basarabia, abia reîntregită cu România, este pământ sovietic şi trebuie restituită Uniunii Sovietice. O vor face comuniştii generaţiei anului 1944 în numele prieteniei cu URSS.
După abdicarea forţată a regelui Mihai I, comuniştii au aruncat ziua de 1 Decembrie la marginea istoriei, punând în prim plan ziua de 23 August 1944 a Eliberării de sub jugul fascist şi 30 Decembrie 1947 declarată Ziua Republicii România.
Acum, generaţia nouă de socialişti ce-au tras peste ei blana de oaie a social-democraţiei, cu neruşinare şi tupeu politic să fălesc cu ziua de 1 Decembrie 1918, zi atât de urâtă de maghiarii din România şi din Ungaria, dar prieteni de nădejde a socialiştilor româno.
. Tupeul şi neruşinarea socialiştilor botoşăneni îşi are izvorul în nevolnicia liberalilor noştri care, încăieraţi în lupta pentru putere, n-au mai avut timp să le amintească botoşănenilor ce rol a jucat partidul lor în anii 1918 – 1920 legat de Marea Unire şi nici de faptul că botoşăneanul Ion Pillat din Miorcani – Rădăuţi Prut a fost un personaj important al delegaţiei României la Paris, el fiind secretarul delegaţiei prezidată de I.C. Brăteanu.
În schimb au făcut-o socialiştii botoşăneni, cei care prin consilierii municipali ai PSD s-au opus alezării bustului lui I.C. Brăteanu în incinta clădirii Primăriei Botoşani.
Gaşca de mistificatori ai adevărului şi realităţii sociale ce-o trăim în aceste zile, formată din nevasta şoferului Doina Federovici, fostul şofer de la Protecţia Copilului Marius Budăi şi oportunistul Cosmin Andrei au găsit de cuviinţă să ne adreseze felicitări cu prilejul acestei sărbători de primă importanţă istorică pentru români. Nici că se putea un afront mai mare şi umilitor ca acesta!
PSD-ul a guvernat România din aprilie 2012 şi până în toamna anului 1919, timp suficient pentru cei botoşăneni să ne asigure un trai mai bun. N-au făcut-o vreme de peste 7 ani dar promit s-o facă acum, în campania electorală. O manipulare propagandistică grosolană, marca socialiştilor ce au îmbrăţişat cea mai sângeroasă doctrină politică din istoria umanităţii.
Neruşinarea şi tupeul lor îşi mai are izvorul şi în puzderia de analfabeţi funcţionali de pe cuprinsul judeţului nostru, încă nostalgici după regimul comunist când li se spunea că ei sunt proprietarii, producătorii şi beneficiarii averii ţării, deşi le chiorăiau maţele de foame şi clipoceau nopţile stând la rând la uşa magazinului că poate o băga marfă, mai ales unt, carne, ouă, lapte etc.
Marea dramă a noastră se va consuma după ziua de 6 decembrie, ziua alegerilor parlamentare, când din urne va ieşi câştigător tot PSD-ul şi vom continua să fim robii unei găşti de impostori care se vor îmbogăţi şi mai mult, având grijă ca din când în când să arunce şi celor săraci câte o firimitură sub forma pomenilor electorale, luând din câştigul celor ce muncesc pentru a da celor care lenevesc într-o funcţie la stat sau acasă. Părerea mea!