Conform unei hotărâri de Consiliu Local este interzisă ocuparea amplasamentelor rezervate de alte persoane decât beneficiarii, însă unii nu ţin cont de acest lucru. Directorul adjunct al Poliţiei Comunitare, Ioan Onuţu atenţionează că amenda pentru ocuparea locurilor de parcare rezervate este între 100 şi 500 lei pentru persoanele fizice şi între 500 şi 2.500 lei pentru cele juridice.
Dacă anul trecut au fost aplicate doar 35 de sancţiuni la H.C.L. 386/2005, de la începutul anului şi până în prezent agenţi comunitari au aplicat peste 200 sancţiuni pentru acest gen de fapte. Dintre acestea 76 au fost amenzi în valoare totală de 7.700 lei, iar 144 au fost avertismente. „Zilnic suntem asaltaţi de sesizări din partea persoanelor ce îşi găsesc ocupat locul de parcare concesionat. Marea majoritatea a sesizărilor sunt făcute telefonic, echipa operativă putâdu-se astfel deplasa în cel mai scurt timp pentru rezolvarea problemei cetăţeanului. Sesizările arată astfel că şi încrederea cetăţeanului de bună credinţă în Poliţia Comunitară cunoaşte un trend ascendent în ultima perioadă”, a precizat Ioan Onuţu, specificând că numărul sancţiunilor a crescut pe de o parte ca urmare a organizării de către Primărie a parcărilor şi a concesionării locurilor de parcare.
„Pe de altă parte, cetăţenii au aflat din campanii că ne ocupam cu sancţionarea persoanelor care parchează pe locurile concesionate de ei. Tot mai mulţi apelează numărul nostru de telefon, iar cea mai apropiată patrulă de locul evenimentului se deplasează acolo şi ia măsurile care se impun. Aici e vorba şi de mentalitate. Oamenii sunt obişnuiţi să parcheze la întâmplare, fără a concesiona loc. Dar celor care plătesc locul la Primărie nu le convine să îşi găsească locul ocupat”, a mai adăugat Ioan Onuţu. (Eliza Sofian)