Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Comentarii
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
16976
De la 07 Ianuarie 2003
122877043

Parcul „Mihai Eminescu” aproape de finiş

  • 12 September 2008, 23:00
În cel mult o lună de zile, cea de-a doua etapă de reabilitare a Parcului „Mihai Eminescu” va fi finalizată. De luni, potrivit celor declarate de viceprimarul municipiului Botoşani, Florin Ghiorghiţă se va trece la plantări ornamentale.
„Până acum a fost finalizat grupul sanitar, lacul şi podul din parc. Luni vom începe plantarea de puieţi de copaci şi trandafiri. Totodată vom începe şi reabilitarea gardului. Încet, încet ne apropiem de final cu parcul”, a precizat Florin Ghiorghiţă.
Stadiul lucrărilor este în prezent parcurs în proporţie de 20-30%, valoarea proiectului fiind de 1.000.000 lei. Executivul nu se opreşte însă aici. Chiar dacă acum câteva luni, cel de-al doilea proiect depus la Ministerul Mediului nu a fost declarat eligibil, vrea să vină cu unul mult mai bazat.
„Am avut un proiect de încă 1.000.000 lei pentru extinderea parcului în zona unde sunt actualmente serele şi pentru a monta pavele însă a fost respins de la finanţare. La anul vom merge pe un nou proiect mai bun”, a mai adăugat viceprimarul municipiului Botoşani. (Eliza Sofian)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Comentariul comentariilor (CLXXXIX)
(Ioan Rotundu)
Teoria păcălelii şi vânzătorii de iluzii
Ministerul a trimis o unguroaică la inaugurarea scolii româneşti din Ungaria
Europarlamentarul PSD Titus Corlatean huiduit la Barcelona
Oraşul Flămânzi menţionat, nejustificat, ca loc al unei crime oribile
EON GAZ îşi terorizează clienţii
În loc să le trimită facturile, îi deconectează abuziv
Fiscul are ordin să restituie taxa auto şi în mod forţat
Gata cu gânditul, altfel devii obez
Program Tele'M Botoşani
Horoscop
Replica românului l-a lăsat pe francez fără… replică
Urgent şi avantajos, negociază şi mai lasă
Piţurcă, antrenorul lui Stolojan
Şi Pietonalul Unirii îşi aşteaptă rândul la reabilitare
Protecţia Copilului între una caldă, alta rece!
Medicii americani şi-au luat „La revedere!”
Băutura l-a costat viaţa
Botoşănenii nu prea se înghesuie să-şi deschidă o afacere
Învăţătură cu... plată
Instanţa de judecată, sperietoarea pentru agenţii economici
Este nevoie de o lege a pacientului
Apa Grup se opune ştergerii datoriilor rău platnici
Materiale de construcţii şi nutreţuri degradate
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog