Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Politică
Cultură
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
5101
De la 07 Ianuarie 2003
122890750

Participanţii la Basc mai slab pregătiţi ca-n vară

  • 23 August 2011, 23:00
Unii dintre candidaţii înscrişi în cursa bacalaureatului la cea de-a doua sesiune, după ce au ratat-o pe prima, au păşit cu stângul şi în acest examen. La evaluarea competenţele lingvistice, cei mai mulţi care au intrat în focul examenului din prima zi a acestei sesiuni de bac nu au reuşit să iasă din sală decât cu calificativul „mediu”.
Un singur candidat a obţinut calificativul „experimentat”, iar restul „avansat”. Au participat la prima zi de examen 100 de candidaţi. Deşi au mai avut timp câteva săptămâni după prima încercare de a lua bacalaureatul să înveţe pentru cea de-a doua sesiune, se pare că absolvenţii de liceu nu au vrut să-şi strice ultima vacanţă şi nu s-au prezentat prea bine pregătiţi la această sesiune, chiar dacă ştiau că vor fi supravegheaţi cu camere video.
La această a doua sesiune, numită şi sesiunea de toamnă a bacalaureatului, au intrat în examen cei care nu au reuşit să ia în vară examenul. Atunci au dat vina pe dificultatea subiectelor, peste nivelul la care se aşteptau, însă ministrul Educaţiei i-a avertizat că nu îi aşteaptă nici în această a doua sesiune un tratament mai blând, pentru a nu se vorbi de discriminare între cei care au luat bacalaureatul din prima şi cei care îl vor lua în a doua sesiune.
Horia Negrescu, inspector şcolar general adjunct al IŞJ a declarat despre candidaţii care susţin în aceste zile examenul de bacalaureat că „se pare că sunt mai puţin pregătiţi, dacă facem comparaţie cu rezultatele de la sesiunea din vară”. Din prima zi s-au înregistrat şi absenţi în rândul celor care s-au înscris să susţină probele. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


PSD pregăteşte terenul pentru despărţirea de PNL
Horoscop
Bancul zilei: John Titirezul
Caricatura zilei
Reţeta zilei: Supă cu gugoşele de tocătură de curcă
Raport de activitate ANAF pentru semestrul 1 2011 (III)
evoluţia principalilor indicatori de performanta ai Activităţii de Metodologie si Administrare a Veniturilor Statului - D. G.F.P.J. Botoşani
Cine este Băsescu asta? Un iresponsabil
Ecouri din Madrid la „Rotundule, scrii prostii!”
400 locuri de muncă în învăţământ sunt disputate azi
Şefii din învăţământ sunt puşi la muncă
Subvenţii pentru cei care angajează şomeri în prag de pensie
Primăria Botoşani habar nu are de „prigoana” micilor din Piaţa Centrală
Tentativă de sinucidere la cacealma
Bac obţinut de la judecători
Proiect de modificare a Codului Fiscal:
Justiţia americană a renunţat la acuzaţiile aduse lui Strauss-Kahn
Poporul cu limbă fără nume
La Botoşani va curge lapte şi miere
locuri de muncă şi investitori cu nemiluita
Copiii din Botoşani învaţă adulţii să se distreze şi să strângă gunoiul
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog