În lumea satului, Blajinii erau nişte oameni buni la inimă, ce posteau, din foarte mare credinţă, încă o săptămâna după Paşte, fie nişte români răpiţi de tătari ori alţi necredincioşi, care pierduseră şirul zilelor şi ajunseseră să serbeze Paştele o săptămână mai târziu decât se obişnuia.
Ei aflau despre sărbătoarea de Paşte numai datorită cojilor de ouă roşii aruncate în apele curgătoare în sâmbăta Paştelui, care ajungeau pe tărâmul lor după ce râurile se vărsau în apa Sâmbetei.
Atunci când soseau în acea lume, cojile deveneau din nou ouă intregi, iar Blajinii mâncau câte douăspreze din acelaşi ou. Comuna Călăraşi este una din zonele în care se păstrează cu sfinţenie acest obicei.
Luni, de Paşte Blajinilor, se dau pe apă coji de ouă înroşite pentru ca rudele decedate să poate fi înştiinţate că a fost paştele şi că pot să guste din ouăle roşii. Apoi, la cimitir, se dă de pomană, se sfinţesc mormintele.
Am făcut panacidă pentru părinţi. Amândoi sunt morţi şi noi în această zonă chiar credem că sufletele mănâncă din aceste ouă. Eu chiar am visat într-o noapte că părinţii mei mi-au spus că bune au fost ouăle şi cozonacul. Deci orice ar spuen oamenii, eu cred în asta şi până voi muri, voi da de pomană. Şi nu trebui să dai numai la cei sărmani, ci la toţi cei întâlniţi în cale, a spus Rodica Pintilie, de 56 de ani.
În majoritatea microzonelor, dacă luăm ca zonă Botoşaniul, oamenii dau coşi de ouă roşii pe apă pentru a anunţa că a fost Paştele. Dar nu numai luni după paşte, ci şi cu o zi înainte. Se dă apoi de pomană cozonac, pască, fiecare ce are, a spus Steliana Băltuţă, etnolog. (Lavinia Preda)
