Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Editorial
Horoscop
Umor
Reportaje
Comentarii
Anchete
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
10112
De la 07 Ianuarie 2003
122895761
Păstrând şi aplicând cu succes metodele miliţieneşti (II)

Ce metode violente a folosit poliţista asupra victimei

  • Ioan Rotundu
  • 21 September 2021, 18:59
Continui să citez din contestaţia depusă de Adrian Suşter la procesul verbal de amendă care face obiectul dosarului nr. 7795/193/2021 aflat pe rol Judecătoria Botoşani, amendă aplicată de poliţista Amalia Văcăreanu de la Poliţia Nicşeni (foto):
„Văzând că am secreții salivare și nazale amestecate cu sânge, polițista m-a târât pe jos, pur și simplu, așa cum eram într-o stare inertă, pentru că nu mai putea merge, pe o distanță de 300 m până la pârâu pentru a mă spăla. Însă, ajunși acolo, s-a constat că pârâul nu avea apă și atunci a strigat la gealații săi să-i aducă o sticlă de apă din mașina ei pentru a mă spăla.
Pănă a ajunge butelia cu apă, polițista îmi tot aplica lovituri cu pumnul după cap până când fiul meu Ioan s-a repezit l-a ea și a avertizat-o că dacă mai continuă gesturile huliganice va proceda prin toate mijloacele să mă scoate din ghearele fiarei. După ce mi-a aruncat câteva jeturi de apă pe față, polițista m-a târât din nou, pe acea distanță de 300 m, la terenul meu lângă mașina poliției.
În scurt timp, a apărut Ionescu Luigi Mihai cu mașina care s-a constituit ca un antemergător a unui echipaj de poliție. Menționez că acest echipaj de poliție nu a venit ca urmare a unui apel telefonic la serviciul 112, ci printr-o conivență dintre polițistă, Ciocoi Paul, Ionescu Luigi și lucrătorii de pe echipaj. Cert este că misiunea lui Ionescu Luigi a fost de a conduce echipajul de poliție către terenul meu pentru că aceștia nu cunoșteau coordonatele locației în care am fost victima asasinei polițiste. Este de cercetat și clarificat circumstanțele și rațiunea cum și pentru care acest echipaj de poliție a ajuns la fața locului escortat de Ionescu Luigi.
Sunt suspecte apariția și acțiunea numitului Ionescu Luigi Mihai în toată această odisee. Spun suspectă pentru că eu mă aflu în litigiu cu Ionescu Luigi Mihai, iar acesta este foarte bun prieten și colaborator cu Ciocoi Paul și cu polițista Văcăreanu, semn că Ciocoi l-a sunat pe Ionescu să vină și el la fața locului împreună cu echipajul de poliție. Ce căuta el acolo și ce interes avea ?! Echipajul de poliție era atât de necompetent să identifice locația în care ne aflam de a avut nevoie de călăuză ?! Am toate motivele să cred că toată această acțiune a fost premeditată de cei trei.
După ce SS-ista sticlete și-a făcut întregul număr scamatoricesc ne-a urcat în cele două mașini gestapo-iste și ne-a trântit ca pe sacii de cartofi, noi amândoi fiind în stare de semiinconștiență din cauza gazelor iritante inhalate. Iar pe mine m-a transportat ca pe un animal, eu fiind în chiloți, așa cum eram la munca câmpului. Noi eram „beți” din cauza gazelor ucigașe și nicidecum din cauza băuturilor alcoolice, așa cum cu mârșăvie a consemnat mincinoasa și bătăușa gaboră Văcăreanu Amalia Ioana în procesul verbal.
Ambele mașini au avut ca destinație Secția de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani. Rațiunea ei de a mă spăla a fost să nu apar în fața anchetatorilor la poliția municipală plin de secreții salivare, nazale și cu urme de sânge. Însă au rămas semnele bestialității sale pe întregul meu corp !!!!
Văzând că eu și fiul meu Niculae suntem transportați spre municipiul Botoșani, ceilaIți doi fii ai mei, Ion și Eduard, au mers cu mașina în urma echipajelor terorii. Imediat, la 500 m de ieșirea din satul Costești a apărut un echipaj de jandarmi și după câte au înțeles fii mei ar fi fost chemat de către Văcăreanu Amalia.
După ce s-au oprit toate cele trei mașini, jandarmii, analizând situația la fața locului, au declinat solicitarea polițistei Văcăreanu Amalia Ioana de a ne duce la poliția municipiului Botoșani, pronunțându-se verbal că nu există îndeplinită nici o condiție de săvârșire a vreunei contravenții, că suntem foarte liniștiți, ba sedați cu narcotice, și că nu există nici un motiv ca ei să dea curs polițistei delicvente.
Chiar așa s-au exprimat: „Nu înțelegem de ce ne-ați chemat”. Și în acest caz, trebuie cercetat și clarificat circumstanțele și rațiunea cum și pentru care acest echipaj de jandarmerie a venit în întâmpinarea celor două echipaje de poliție torționare. Această scenă s-a petrecut ca și cum noi am fi fost mari criminali de război de au fost mobilizate adevărate escadroane ale morții, o sumedenie de resurse umane, autovehicule, carburanți, timp etc.
Poate că în acest timp aceste echipaje erau mai utile de a patrula drumurile precare ale județului pentru a preveni accidentele rutiere. Cert este că polițista Văcăreanu Amalia Ioana a apelat la o astfel de stratagemă cu chemarea echipajelor pentru a da aparența de legitimitate a actelor sale abominabile dezlănțuite cu barbarie asupra noastră.


Ajunși la SPR1 Botoșani, mă așteptam să fiu interogat de vreun lucrător de la această unitate de poliție. Așa cum era și normal. Însă nimeni din funcționarii SPR1 nu s-a prezentat pentru a mă audia. Înclin să cred această situație din două motive:
- fie că toți lucrătorii de poliție investiți instituțional cu anchetele nu erau la serviciu fiind în timpul lor liber, ceea ce pare greu de crezut, chiar imposibil, pentru că, bănuiesc, serviciul de poliție trebuia să asigure cel puțin cazurile de urgență; - fie, cel mai probabil, că funcționarii SPR1 Botoșani aflaseră deja de năzdrăvăniile sălbaticei Văcăreanu Amalia Ioana și nu au vrut să se implice în această aventură primejdioasă pentru statutul lor de polițiști.
Referitor la acest aspect, este demn de remarcat afirmația polițistului Cimpoi Cristian care i-a mărturisit fiilor mei Ioan, Eduard și Ciprian (acesta venind și el la secție, după terminarea serviciului) că dacă știa că Văcăreanu Amalia este rudă cu Ciocoi Paul nu se implica în această odisee privind solicitarea polițistei de a participa la aceste scene de ev mediu.
Polițista Văcăreanu Amalia Ioana, văzând că nimeni nu se oferă să ne audieze, a început ea anchetarea noastră. N-am înțeles care a fost rațiunea acestei haiduce de a ne transporta la SPR1 Botoșani, antrenând un întreg arsenal de resurse de tot felul, pentru a ne audia chiar ea privind strict presupusa faptă de contravenție, lucru pe care-l putea face chiar pe terenul meu de la Costești sau să fim transportați la posturile de poliție Nicșeni sau Răchiți. Rațiunea a fost una singură; ea urmărea ca lucrătorii de la secție să ne aresteze, însă ambiția ei nu a avut izbândă prin neimplicarea vădită a acestora.
Mai întâi a fost audiat fiul meu Șușter Adrian care a explicat întregul film al acțiunii cu contre verbale din partea amândurora. Declarația a fost scrisă de polițistă și i-a fost întinsă să o semneze. Inițial, fiul meu a cerut să citească declarația consemnată de ea, dar polițista nu a acceptat și l-a amenințat că dacă nu execută acest lucru îl duce la camera de arest a poliției municipale. În felul acesta, fiul meu a fost obligat Apoi, ciomăgara Văcăreanu Amalia Ioana a avut o tentativă de a mă audia și pe mine, așa cum eram în chiloți, încătușat și turmentat din cauza gazului ucigaș pulverizat asupra mea, însă a eșuat pentru că eu eram în imposibilitate sa vorbesc din cauza spray-ului pulverizat pe căile respiratorii și a durerilor provocate de loviturile aplicate de polițistă. Atât am reușit să descifrez când ucigașa sărjențică, polițista Văcăreanu Amalia Ioana m-a întrebat: „Ce vrei, amendă sau pușcărie ?”. Abia am bâiguit că dacă voi fi găsit vinovat, prefer să fac pușcărie decât să plătesc amendă.
Este ciudat că polițista criminală s-a pronunțat într-o manieră completamente neprofesionistă de analfabet funcțional de a converti o contravenție într-o infracțiune. Eu știu că, din punct de vedere legal, un contravenient nu poate fi condamnat la închisoare. Este gândirea unei individe care a fost făcută polițistă la apelul de seară într-o manieră mai anacronică decât în anii `50 ai secolului trecut. Această asasină nu trebuia primită în poliție. Locul ei ar fi trebuit să fie la păscutul vacilor, așa cum îi arată și numele !!!!
Atunci, dacă eu am preferat să merg la pușcărie, de ce polițista nu mi-a ascultat dorința și m-a amendat?! Oricum, polițista nu a încheiat nici un proces verbal de contravenție în sediul SPR1 Botoșani pentru a mi-l înmâna și semna. Ea a redactat procesul verbal, acasă la ea sau la poliția Nicșeni, după ce în presa locală a apărut știrea cu fapta sa abominabilă. La sosirea plicului de la IPJ am constat o abjecție specific milițienească. Am văzut în procesul verbal la poziția „Am luat la conștință, Contravenient” mețiunea că „Refuză să semneze”. Și chiar dacă mi-ar fi înmânat un astfel de proces verbal, nu aș fi semnat acest document din motivele expuse mai sus. Preferam pușcăria dacă eram vinovat ! Pur și simplu ! Dacă așa acționează aparatul polițienesc din această republică ! Păi, cum vine asta; „și bătut, și f..ecundat, și cu banii luați !!!!!”, ca să mă exprim eufemistic.
Polițista Văcăreanu Amalia Ioana, văzând că eram într-o stare de deplorabilă de semiinconștiență, fiind în imposibilitatea fizică și mentală de a comunica, a renunțat la a mă mai audia. Oricum, chiar dacă eram valid, ei nu-i dădeam nici o declarație, tocmai ei care m-a torturat, pentru că ea mi-ar fi denaturat declarația în interesul ei. Dar pentru mine rămâne inexplicabil cum într-o instituție atât de mare nu s-a găsit nici un lucrător al acesteia care să oprească supliciul și actele torționare ale acestei neisprăvite exercitate asupra mea mai ales că prin birouri și pe holurile secției mișunau o cohortă de polițiști.
Totuși, la ieșirea mea din biroul de „spovedanie” al sinistrei inchizitoare, unul din polițiștii aflați pe holul secției, aflând toată povestea și observând împleticeala mea în mers, precum și leziunile de pe corpul meu aproape nud, mi-a recomandat să merg la Spitalul de urgențe și la Medicină legală pentru a obține certificat medico-legal în scopul de a o pune sub acuzare pe polițista Văcăreanu Amalia Ioana pentru săvârșirea a mai multor infracțiuni, printre care abuz în serviciu, vătămare corporală, tortură, lovire și alte violențe.
să semneze declarația fără a fi în cunoștință de cauză privind conținutul ei.
(Va urma)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Bancul săptămânii: Şi reporterii au doza lor de nebunie
Horoscopul săptămânii 13 – 19 septembrie 2021
Poliţiştii încearcă să-şi absolve colega, cu instincte criminale, de răspunderea penală
Ioan Rotundu
Cum vrea poliţistul Cimpoi să îngroape securea războiului cu Suşter
Nici Orban, nici Cîţu nu va fi preşedintele României
Ioan Rotundu
Catrenul săptămânii
Ioan mamaische
Noi dovezi ale cârdăşiei politice şi de incompetenţă la comisarul şef Kashyap
Ioan Rotundu
Pentru faptele sale poliţista a fost dată pe mâna magistraţilor
Ioan Rotundu
Dosarul zilei Congresul PNL – demolatorul interesului njaţţional
Haiducul Coroi legenda si adevar
Congresul liberalilor socialişti şi troglodiţii
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog