În noaptea de 15/16.08.2010, în jurul orei 01.30, poliţiştii din comuna Blândeşti, în timp ce executau activitatea de patrulare, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că într-una dintre discotecile din localitate a izbucnit un scandal. Astfel, în incinta localului au fost identificaţi T. CEZAR de 21 ani, din municipiul Botoşani şi T. TIBERIU de 27 ani, din comuna Lunca, ( ambii fiind sub influenţa băuturilor alcoolice ), care au adresat injurii, cuvinte obscene şi ameninţări cu violenţă la adresa persoanelor care se aflau în local.
De asemenea, cei doi l-au agresat fizic pe M. Florin de 35 ani, din localitatea Blândeşti, care a necesitat îngrijiri medicale. În conflictul dintre cei trei a intervenit administratorul societăţii comerciale căreia îi aparţinea discoteca, respectiv P. Dan, autorii agresându-l şi pe acesta fizic şi verbal. Faţă de T.CEZAR şi T.TIBERIU se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe. (Lavinia Preda)