Premierul basarabean Vlad Filat va avea o întâlnire cu presedintele Romaniei, Traian Băsescu, la Bucureşti, pe 13-14 noiembrie, unde va discuta "diverse probleme" şi pentru a semna Convenţia privind micul trafic de frontieră cu România, a declarat Vlad Filat luni, 2 noiembrie, în cadrul emisiunii "În profunzime" de la PRO TV Chişinău, transmite Romanian Global News.
In cadrul emisiunii, Filat s-a referit şi la deschiderea consulatelor române la Bălţi şi Cahul, spunând că R. Moldova îşi va respecta angajamentul în acest sens. La rândul său, Chişinăul îşi propune să deschidă un consulat la Iaşi, pentru "necesitatea administrării situaţiei cu micul trafic de frontieră". Deschiderea unui al doilea consulat nu intră, deocamdată, în planurile guvernului moldovean.
Romanian Global News