Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Cultură
Infracţiuni
Anunţuri
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Religie
Caricaturi
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
11623
De la 07 Ianuarie 2003
122871690
Pe 7 octombrie

Românii au comemorat pe cei care s-au jertfit pentru libertate la Chişinău

  • 8 October 2009, 23:00
In mai multe orase romanesti de pe ambele maluri ale Prutului, la Bucuresti, Chisinau, Sibiu, Balti, Iasi, Timisoara, Suceava, Orhei, Pitesti, Vaslui, Ploiesti, romanii au comemorat in seara zilei de 7 octombrie pe cei care au platit cu viata dorinta lor de libertate. Peste tot romanii au adus omagiul lor cel mai inalt celor care au dat tot pentru ca Basarabia sa revina la normalitate. Peste tot romanii au cerut pedepsirea vinovatilor, transmite Romanian Global News.
Bucuresti
Circa o suta de tineri au fost prezenti in Piata Universitatii din Bucuresti pentru a-si aduce omagiul si a cinsti memoria si gestul suprem, facut de tinerii de la Chisinau rapusi de represiunea comunista. Au fost aprinse lumanari si s-au spus din suflet cuvinte pline de simtire romaneasca si de demnitate.
Preocupata de circul politic sau sluga la stapan, mass-media de la Bucuresti nu prea a fost prezenta in Piata Universitatii desi a fost anuntata de eveniment. A fost prezenta insa Vocea Basarabiei care a si transmis atat de la Bucuresti cat si de la Sibiu.
Chisinau
Cu lumânări şi speranţă că se va face dreptate, aşa au venit câteva sute de tineri în Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chisinau, pentru a comemora ziua de 7 aprilie, transmite Unimedia, preluata de Romanian Global News.Totodată, aceştia au cerut noilor autorităţilor ca măcar după 6 luni să se facă dreptate, iar adevărul să iasă la iveală. Astăzi, la ora 18.00, 7 octombrie, sute de tineri şi-au dat întâlnire la monumentul lui Ştefan cel Mare - simbolul protestelor de la 7 aprilie 2009, locul unde au început protestele paşnice. Aici, toţi cei prezenţi au aprins câte o lumânare şi au semnat o petiţie, unde au cerut să se facă dreptate, iar vinovaţii de „teroare şi maltratare” la protestele din 7 aprilie 2009 să fie pedepsiţi.La evenimentul de comemorare au fost prezenţi premierul Vlad Filat şi câţiva deputaţi liberali şi liberali democraţi.
Cu lacrimi în ochi a venit şi tatăl regretatului Valeriu Boboc, care a încercat să aprindă o lumânare, dar din cauza vântului şi a emoţiilor nu i-a reuşit, plecând la final cu ochii în lacrimi, însă cu „speranţa că într-o zi se va afla adevărul”. „Această petiţie vine să ne spună că cei vinovaţi nu trebuie doar destituiţi din funcţie ci să plătească şi cu puşcăria. Nu s-a făcut practic nimic până acum, de aceea şi suntem aici”, a declarat un tânăr care a participat la protestele din 7 aprilie. Printre tineri, au venit şi maturi din diferite raioane. „Aprindem lumânări pentru a comemora ziua de 7 aprilie, în memoria celor care au fost activi şi au încercat să demonstreze că vor un viitor mai bun aici la ei acasă, dar nu peste hotare”, ne-a povestit unul dintre cei veniţi din regiune la Chişinău.
După ce au semnat petiţia şi au aprins câte o lumânare mulţimea s-a îndreptat spre Piaţa Marii Adunări Naţionale. Aici, sub tonalitatea versurilor răposaţilor soţi Aldea-Teodorovici, tinerii au aprins lumânări, marcând pe asfalt cuvântul „DREPTATE”. „Mesajul este dreptate. Vrem să fie dreptate, fiindcă numai acest lucru nu s-a întâmplat până acum. Pentru mine ziua de 7 aprilie înseamnă teroare, frică şi maltratări”, ne-a mărturisit Cristina Pohilenco, o tânără venită să aprindă o lumânare în memoria victimelor poliţiei.
Deputat pe lista Partidului Liberal, Corina Fusu, prezentă la acţiune, a declarată că pentru ea 7 aprilie este ziua în care cetăţenii, generaţia tânără, şi-a ridicat capul şi a revenit la deminitate. "Ei sunt adevăraţii eroi, iar noi cei care am venit la guvernare avem obligaţiunea sfântă să elucidăm ce s-a întâmplat cu adevărat la 7 aprilie.” UNIMEDIA aminteşte că în urma protestelor de la 7 aprilie, patru tineri au murit în condiţii suspecte: Valeriu Boboc, Eugen Ţapu, Ion Ţâbuleac şi Maxim Caniţev. Totodată, au fost înregistrate sute de cazuri de tratament inuman, degradant şi tortură.
Valeriu Boboc este tânărul de 23 de ani, care a decedat în urma evenimentelor de la 7 aprilie, după ce a fost maltratat de către poliţie, cum susţin părinţii, pe când versiunea oficială a poliţiei era că tânărul s-ar fi intoxicat cu fum în timpul acţiunii de protest din 7 aprilie. La data de 4 iunie, avocaţii familiei Boboc au precizat că, în urma mai multor solicitări, au obţinut certificatul medical, prin care se constată că Valeriu Boboc a decedat după ce s-ar fi intoxicat cu o substanţă necunoscută şi că au fost atestate vătămări corporale grave, periculoase pentru viaţă.
Amintim că la insistenţa avocaţilor decedatului, Valeriu Boboc a fost exhumat la 15 iunie.Totodată, precizăm că familia lui Eugen Ţapu declara că pe corpul decedatului existau urme de violenţă, iar Procuratura Generală spunea că “la 15 aprilie, ora 13:30, la etajul tehnic (între nivelul 9 şi acoperiş) al unui bloc din strada Albişoara din capitală, a fost depistat corpul neînsufleţit al cet. Eugen Ţapu, strangulat cu şireturile de la încălţăminte”, iar “decesul acestuia a survenit cu aproximativ 2 - 3 săptămâni în urmă”.
Cadavrul lui Ion Ţâbuleac a fost aruncat în noaptea de 7 aprilie, în urma evenimentelor din centrul capitalei, în curtea Spitalului de Urgenţă din Chişinău. Acesta avea coastele rupte, răni adânci în regiunea tâmplelor şi un picior fracturat. Martorii afirmă că corpul neînsufleţit al tânărului de 22 de ani a fost aruncat dintr-o maşină albă, marca Niva, aparţinând Ministerului Afacerilor Interne.
Maxim Canişcev, un tânăr de 20 de ani, a fost găsit mort în lacul Ghidighici din suburbia mun. Chişinău la 19 aprilie. Veaceslav Canişev, fratele victimei, a declarat anterior pentru UNIMEDIA că medicii legişti au constatat că decesul lui Maxim a avut loc pe 8 aprilie, acesta fiind găsit cu “coloana vertebrală traumată, unde avea o pată mare de sânge. Precizăm că în scurt timp, va fi constituită „Comisia pentru elucidarea evenimentelor din 7 aprilie”, care va include membri ai Guvernului, deputaţi, membri ai societăţii civile, un reprezentant al OSCE şi un reprezentant al PNUD. Totodată, se mai discută invitarea în Comisie a unor membri ai Consiliului Europei, Comisia Europeană şi Comisia de Prevenire a Torturii.
Romanian Global News

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Timişoara: Congresul pentru românii de pretutindeni, ediţia XVIII
O biserică basarabeană a fost inclusă în lista Fondului Mondial al Monumentelor
14 octombrie - Ziua Internaţională pentru Reducerea Dezastrelor Naturale
Moşteniri istorice inestimabile, zac în paragină
De trei ori bărbat: beat la volan, rămas fără permis şi …cu dosar penal
Program TELE'M Botoşani, vineri
Punct final unui şir de contestaţii. Conţac va repara drumul spre Vorona
Zilele Spitalului Socola, sărbătorite la Botoşani
Ţigări ascunse în moped
Beţivani prinşi la volanul maşinii
Jandarmii vor apăra moaştele aduse la biserica „Sf. Parascheva”
Consolarea lui Ţurrcanu
Horoscop
La şedinţa de tribunal
Omul e stresat. N-are cui vinde!
DSP-ul dă cu momeală la medicii specialişti
Şi la şefia IŞJ, şi la catedră
Pentru Bărculeţ, visul de mărire s-a destrămat!
Spitalul judeţean şi-a reumplut visteria
Inspectorii de la IŞJ Botoşani au prins gustul proceselor
se cred că astfel se vor îmbogăţi precum fostul lor şef Negrescu
Jocurile lui Ciobanu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog