Până acum aceste fapte erau considerate contravenţii, amenzile fiind de până la un miliard lei vechi, valoarea maximă. De acum intră la capitolul infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 5 ani. Acest lucru este binevenit pentru a pune capăt la neregulile cu extinderile, a declarat şeful IJC Botoşani, Ioan Ciobanu.
Acesta avertizează că în cursul lunii iunie vor apare normele metodologice, după care legea va intra în vigoare. Anul trecut, au fost aplicate 18 amenzi în cuantum de 400 milioane lei vechi, atât la persoane fizice, cât şi juridice. Până în prezent, anul acesta, inspectorii în construcţii au dat deja 7 amenzi, în valoare de peste 200 milioane lei. Se cam păstrează raportul. Dar să sperăm că nu va mai fi cazul să dăm sancţiuni. Noi nu alergăm după amenzi, mai mult încercăm să facem prevenţie. Pentru că amenda nu înlocuieşte un defect la o construcţie, a mai adăugat Ioan Ciobanu. (Eliza Sofian)