Ba mai mult, aceasta susţine că în urmă cu câteva luni au venit la primărie Mihai Grigoriu, şeful Serviciului fond funciar, şi un avocat care au grăbit-o, mai mult au forţat-o, să semneze un act de propunere privind restituirea castelului.
Curios este şi faptul că ordinul prefectului a fost înregistrat la primărie cu o dată greşită. Eroare care face ca data de primire a Ordinului să fie înregistrată ca fiind 5.01.2001, cu câteva zile mai devreme decât data la care susţine primăriţa că ar fi ajuns ordinul în comună. Greşeală despre care Mariana Huţu susţine că ar fi apărut din neglijenţa secretarului. În opinia primăriţei, ordinul fostului prefect nu are zile multe. „Mai mult ca sigur că noul prefect va anula vechiul ordin“, este de părere primăriţa din comunei Vârfu Câmpului.
Cei doi moştenitori ai boierului locuiesc acum în capitală şi au depus la Primăria Vf. Câmpului documentaţia prin care solicitau restituirea clădirii, încă din iarna anului trecut, încadrându-se astfel în termenul impus de Legea 1/2000. Se pare că aceştia nici nu vor să audă de restituirea contravalorii castelului, fiind decişi să intre în posesia clădirii. Şi asta cu toate că, aşa cum precizează directoarea căminului, A. Curelaru, unul dintre moştenitori a trecut cu câteva luni în urmă prin unitatea în care îşi duc traiul bolnavii fără speranţă de însănătoşire, fără însă a fi prea impresionat de drama acestora.
„Ne-a declarat atunci că în momentul în care va redobândi castelul, nu îi va schimba destinaţia, bolnavii urmând să fie în continuare găzduiţi în castel. Sunt însă convinsă că nu aceasta este intenţia sa. Nu înţeleg atunci de ce s-ar zbate atât pentru a obţine o clădire de care să nu se folosească“, spune directoarea Curelaru. Aceasta susţine că se va interesa care este calea legală de atac al ordinului, despre a cărui emitere crede că este cât se poate de „suspectă“. De altfel, se pare că această construcţie se află „în picioare“ la această dată doar datorită celor care au avut grijă de ea. Numai în ultimele opt luni s-au făcut investiţii care se cifrează la vreo şapte miliarde lei, bani veniţi din fondul de solidaritate cu persoanele cu handicap.
„Castelul nu a avut nimic, nici apă, nici canalizare. Am înţeles că atunci când a fost preluat nu avea nici geamuri, nici uşi, era în paragină. S-ar fi dărâmat de mult dacă nu ar fi fost întreţinut, aşa cum de altfel s-a întâmplat şi cu alte clădiri pe care le-a deţinut boierul respectiv. Dacă ar trebui să ne plătească despăgubiri pentru lucrările făcute de-a lungul anilor, cred că s-ar ajunge la vreo 30 de miliarde de lei“, spune directoarea Curelaru.
În ultimul an, condiţiile de viaţă ale bolnavilor internaţi în căminul spital s-au îmbunătăţit destul de mult. Cu toate acestea, din cauza handicapului lor, viaţa lor este o suferinţă permanentă. După cum ne spune directoarea Curelaru, marea lor majoritate sunt uitaţi de familii. În cazul în care bolnavii ar trebui să părăsească clădirea, nu ar avea unde să se ducă. Nu există alternativa dezinstituţionalizării lor. Multora nici nu li se cunosc familiile, iar posibilitatea de a fi mutaţi în altă parte nu există pentru viitorul apropiat. (Aurora HRIŢCU)
N.R. – Articolul a apărut în cotidianul Jurnalul de dimineaţă nr. 421/15.01.2001. N-a durat mult, şi ex-prefectul Simionovici, împreună cu Mihai Grigoriu, au fost arestaţi în dosarul „buletine de vot”, în care Simionovici şi Grigoriu au fost acuzaţi de luare de mită. Ambii au fost condamnaţi şi au fost încarceraţi pentru perioade diferite de timp.