Lidera de sindicat Ţiprigan a aşteptat invitaţie specială
30 August 2006, 23:00
După cum se ştie, judeţul Botoşani a fost vizitat în cursul zilei de sâmbătă, 26 august de ministrul Educaţiei şi Cercetării, Mihai Hârdău. Însă la întâlnirea cu ministrul nu au luat parte şi reprezentanţii Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) Botoşani. Liderul sindicatului Maria Ţiprigan s-a arătat nemulţumită de faptul că nu a fost invitată să participe la întâlnirea cu Mihail Hârdău. Consider că este o sfidare a relaţiei de parteneriat şi o desconsiderare a acesteia. De 16 ani de când conduc acest sindicat nu s-a mai întâmplat ca un ministru al educaţiei să vină în judeţ şi să nu discute cu sindicatele din învăţământ, susţine preşedintele sindical. Maria Ţiprigan a precizat că ştia de vizita ministrului Educaţiei şi Cercetării, dar a aşteptat o invitaţie oficială din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) să ia parte la întâlnire. Din cauza faptului că nu a fost invitat la întâlnire, liderul sindical nu a avut ocazia să-şi exprime punctele de vedere în faţa ministrului. În ciuda acestui lucru, Maria Ţiprigan a menţionat că a întocmit un protest pe care îl va trimite atât ministrului, cât şi preşedintelui Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN), Cătălin Croitoru. Liderul SIP Botoşani doreşte să-l informeze pe preşedintele FEN despre faptul că ministrul Mihail Hârdău nu a vrut să se întâlnească cu sindicaliştii. Din acest motiv Maria Ţiprigan consideră că FEN trebuie să ia o anumită atitudine. FEN trebuie să convoace o comisie paritară la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru a se discuta relaţia de parteneriat. La rândul nostru, la Botoşani vom discuta această problemă în cadrul şedinţei paritare din data de 5 septembrie, a precizat liderul SIP. De asemenea în cursul zilei de ieri, 30 august, SIP a înaintat o adresă către IŞJ Botoşani prin care solicită convocarea acestei şedinţe paritare. În cadrul şedinţei se va discuta şi rolul relaţiei de parteneriat dintre SIP şi inspectorat. Preşedintele SIP susţine că în conformitate cu legea sindicatelor partenerii trebuie să se respecte şi să colaboreze ori de câte ori este necesar. Cu toate că nu a fost invitaţi la întâlnirea cu ministrul, liderul SIP nu are nimic de reproşat inspectoratului. Deşi nu doreşte să nominalizeze o persoană, Maria Ţiprigan consideră că există un vinovat pentru faptul că nu a primit invitaţie. (Margareta NICHIFOR)
Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea,
multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.