Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Economic
Editorial
Horoscop
Umor
Reportaje
Publicitate
Anchete
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8024 lei
1 USD = 4.4395 lei


Număr accesări
Astăzi:
5587
De la 07 Ianuarie 2003
74034928

Pentru ce merite a fost omagiat stareţul Harpa de la Popăuţi

  • Ioan Rotundu
  • 28 December 2018, 19:07
Printre cei omagiaţi de către Consiliul Local Municipal şi Primăria Botoşani cu prilejul sărbătoririi Centenarului Unirii s-a aflat şi stareţul Mănăstirii Popăuţi, arhimandritul Ioan harpa. Au fost mai multe sutane omagiate. Unele, probabil, pentru zelul cu care i-au informat la timp pe securiştii lui Ceauşescu cu cele aflate la spovedanie, alţii pe merit. Dar, când a fost citit şi numele stareţului Harpa completat cu un laudatio cum că a contribuit la promovarea imaginii municipiului Botoşani am rămas înmărmurit.
De vreo câţiva ani încoace scriu despre vicleşugul cu care acest preot călugăr îşi păcăleşte credincioşii, profită de bolile care-i macină, de starea psihică aflată la limita pierderii raţiunii şi îi convinge să-şi dea bruma de avere mănăstirii. Iar când i se iveşte prilejul, fără vreo remuşcare morală sau frică de Dumnezeu, se foloseşte, mai ceva ca avocaţii, de vicleşugurile legii, având din plin concurenţa unor notari şi judecători corupţi.
În iunie anul trecut am difuzat reportajul intitulat „Dramă de familie”. Cine a vizionat reportajul la tv sau ulterior pe You Tube, a putut înţelege lesne, cum prin vicleşug stareţul a reuşit să intre în posesia vilei familiei Văculişteanu. Situată în apropierea mănăstirii, vila l-a atras pe stareţ ca pe magnat. Profitând de faptul că proprietara Văculişteanu, căreia îi decedase soţul, îşi pierduse cea mai mare parte a puterii de judecată, profitând de faptul că fiica acestea, medic de familie, s-a aflat o perioadă în Italia, cu ajutorul unui notar cunoscut în Botoşani ca fiind cel cu care poţi aranja cele mai teribile şi murdare afaceri, preotul Harpa a obţinut semănătura proprietarei Văculişteanu pe un contract, chipurile, de vânzare-cumpărare.
Când fiica acesteia s-a întors în ţară şi a descoperit viclenia popească a stareţului a încercat să găsească la el înţelegere şi să renunţe la un drept de proprietate obţinut prin fraudarea legii. Am publicat discuţia purtată vreme de o oră în biserica Popăuţi între medicul Văculişteanu şi stareţ. S-a putut înţelege lesne lipsa de scrupule a preotului, rapacitatea şi dorinţa de obţinere a unui folos materiale pe căi ilicite şi speculând lipsa puterii de judecată a unei femei ajunsă într-o stare psihică jalnică după ce soţul ei a dat faliment cu afacerea şi a decedat.
De când stareţul Harpa s-a instalat la cârma mănăstirii, biserica, ctitorie a lui Ştefan cel Mare, a devenit prizoniera mănăstirii. Stareţul a pus lacăt pe poarta de intrare iar puţinii vizitatori care se rătăcesc prin zonă pleacă cum au venit pentru că na-u acces la biserica monument istoric.
Dan Huţu, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură Botoşani, care cunoaşte situaţia, în loc să facă ordine cu stareţul hrăpăreţ, i se închină cu smerenie. Ciudată închinare în faţa unui escroc în sutană cuprins de avariţie şi lipsit de orice urmă de credinţă în Dumnezeu.
A mai pus stareţul ochii pe parcarea aflată în afara zidului mănăstirii, un teren public pe care locuitorii de la casele din împrejurimi îşi parcau maşinile iar autocarele cu vizitatori aveau unde staţiona chiar şi peste noapte. Profitând de slăbiciunea primarului Cătălin Flutur către credinţă., afectat şi el de probleme familiale şi de legalitate, l-a convins să-i concesioneze parcarea fără ca mănăstirea să plătească vreun bănuţ.
Aşadar, cu aceste mijloace popeşti a făcut imagine Botoşaniului stareţul Harpa iar CLM şi Primăria Botoşani l-au i-au omagiat meritele în cadrul celei mai importante sărbători naţionale din istoria modernă a României. Curat sacrilegiu la adresa istoriei noastre., a bunelor moravuri şi a bunului simţ!

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


100 de personalităţi botoşănene omagiate în mod public
Ioan Rotundu
Câinii de pază a economiei de piaţă latră,
Caravana socialistă triumfă în demolare
Ioan Rotundu
De la decembrie însângerat la unul îndurerat
Ioan Rotundu
Horoscopul săptămânii 24 - 30.12.2018
Catrenul săptămânii
Ioan mamaische
Bancul săptămânii: Sinceritate feminină
Felicitare Primaria Ibăneşti
Felicitare deputat PNL Cristian Achiţei
Felicitare Transporturi Auto SA
Felicitare Primăria Păltiniş
Felicitare Primăria Coţuşca
Felicitare Primăria Călăraşi
Felicitare comuna Copălău
Felicitare SC Microbuzul SRL
Felicitare Primătia Dersca
Felicitare Primăria Botoşani
Felicitare consilier judeţean Constantin Bursuc
Felicitare Primăria Bucecea
Felicitare Primăria Ungureni
Felicitare PNŢ-CD Filiala Botoşani
Felicitare pentru cititorii Jurnalului
Ajun de Crăciun întunecat la comuna Dângeni
Ioan Rotundu
Incompetenţa medicului Maria Olaru, managerul Maternităţii Botoşani
Caracatița „jurnaliștilor
cu 10 milioane de lei din bani publici
Lumea lu' Rotundu: Ibăneşti: Urătură satiră pentru Liviu Dragnea
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă