Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Infracţiuni
Editorial
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Horoscop
Umor
Comentarii
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
4506
De la 07 Ianuarie 2003
124638981

Peste 200 de contestaţii au adus note mai mari

  • 2 July 2012, 23:00
Peste 200 de copii care au participat la probele evaluării naţionale şi care s-au arătat nemulţumiţi de notele primite, la contestaţii s-au văzut cu notele mărite, fie la limba română, fie la matematică. Alţi peste 100 nu au fost inspiraţi să depună contestaţii. Profesorii care le-au reevaluat lucrările au considerat că meritau şi mai puţin decât li s-a acordat la prima corectare.
„339 de contestaţii au fost depuse, iar 225 au adus obţinut o majorare a notelor. Sunt destul de mulţi şi cu notele scăzute, dar sunt diferenţe mici între notarea iniţială şi cea de la rezolvarea contestaţiei”, a declarat Rodica Mighiu, purtător de cuvânt al IŞJ Botoşani.
Recorectarea nu a adus prea mari modificări la note, însă cum fiecare sutime contează atunci când este vorba de repartizarea computerizată a elevilor, unii poate au obţinut şansa prinderii unui loc la un liceu mai bun, alţii este posibil să o fi pierdut. (Doina Marcu)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Au pus bâta în mâna cui trebuia!
Ioan Rotundu
Horoscop
Bancul zilei: Gura soţului păcătos
Starea de lehamite
Ioan Rotundu
Au călcat-o hoţii
Validări de consilieri cu scandal în judeţ
Botoşani: Nebunia primarului de Roma s-a transferat şi asupra CL
Botoşani: Scandalul diplomelor şi a titularizărilor
IŞJ: Grabă mare în numirea de noi inspectori
Numărul cazurilor de meningită virală creşte de la o zi la alta
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog