Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Cultură
Anunţuri
Fapt divers
Editorial
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Religie
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.7786 lei
1 USD = 4.2746 lei


Număr accesări
Astăzi:
11595
De la 07 Ianuarie 2003
72562654

Peste o mie de credincioşi s-au adunat ieri la Sihăstria Voronei

  • 9 September 2014, 23:00
Peste o mie de credincioși din toate colțurile țării au participat marți la hramul Mănăstirii Sihăstria Voronei, îndemnați de credința fierbinte în Dumnezeu, încredințați fiind de minunile Sfântului Onufrie ale cărui sfinte moaște se află depuse într-o raclă de argint în incinta Bisericii.
Cu toții s-au rugat pentru sănătate și pentru împlinirea voii lui Dumnezeu în viața lor. Mulți dintre aceștia au venit în fiecare an la sărbătoarea Sfântului Cuvios Onufrie din 2005 când a fost canonizat. Sărbătoarea Sfântului Onufrie a început cu Taina Sfântului Maslu, pentru ca apoi glasurile credincioșilor să se unească cu ale unui sobor impresionant de preoți, în frunte cu părintele Ioan de la Mănăstirea Popăuți. Oaspete special a fost Laurențiu Iacob de Caransebeș , într-o rugăciune la Sfânta liturghie. La finalul programului liturgic, credincioșii au înconjurat de trei ori biserica într-un pelerinaj cu racla ce adăpostește Sfintele Moaște.
Cei prezenți s-au închinat și la o icoană unică în iconografia ortodoxă, care se găsește în biserică și care în în timpul sărbătorii a fost scoasă pentru ca fiecare pelerin să se poată închina. În general, Maica Domnului apare cu pruncul în braţe ca un simbol faptul că mamele au datoria nu numai să nască pruncii ci şi să-i ducă că în templul lui Dumnezeu. Mănăstirea Sihăstria Voronei a nascut sfinti.
Zidirea bisericii a început in anul 1875, la inițiativa domnitorului Mihail Sturdza al Moldovei. Pictura în stil neobizantin este lucrată de schimonahul Vladimir Machidon. Paraclisul Sfantul Mina a fost zidit in anul 1940. Mănăstirea este închisă in anul 1959, fiind redeschisă abia in anul 1968. In anul 1991 schitul este ridicat la rang de mănăstire. Între anii 1993 si 1997 s-a construit casa Sfântului Ghedeon.
Sfântul Cuvios Onufrie de la Sihastria Voronei a sihăstrit 25 de ani în pădurile Voronei, fiind stareț al Mănăstirii Vorona între anii 1777-1779. Sfântul a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 2005, mormântul și sfintele sale moaște aflându-se la Mănăstirea Sihăstria Voronei.
(Liana Anuței)

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.

[ Comentarii (0)]


Bancul zilei: Şifonierul vorbitor
Furaje incediate din joacă
Horoscopul zilei
Coruptia la nivel inalt poate genera situatii ca in Ucraina
Liviu Dragnea a prezentat 7 motive impotriva suspendarii lui Traian Basescu
Proiectul de lege privind amnistia fiscala pentru bugetari a fost adoptat de Camera Deputatilor
Separatistii afirma ca nu au arme capabile sa doboare zborul MH17
Un diamant de 232 de carate, descoperit in apropiere de Pretoria
David Cameron ii implora pe scotieni sa nu destrame Regatul Unit
Gigantul petrolier rus Rosneft incepe sa simta efectul sanctiunilor Occidentului
Victor Ponta: Suspendarea presedintelui presupune niste implicatii interne si internationale, PSD nu a luat inca o decizie politica
Teatrul „Vasilache” nu va fi retrocedat evreilor, aşa cum au solicitat aceştia
clădirea instituţiei de cultură rămâne în gestiunea domeniului public
Se pregătesc încă cinci primari să se mute în casa PSD
Amenzi după cele două zile de sărbători
Ticălosul
Ioan Rotundu
Botoşani: Teroriştii din Izvoare
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă