Singura deosebire faţă de ce a fost e că situaţia, din incertă cum era, a devenit una imprevizibilă.
Comentariile din presă, în special cea rusă, la fel ca şi declaraţile unor oficiali sau experţi ruşi, arată tot mai devoalat faptul că Rusia nu exclude un nou conflict militar la Nistru. «Situaţia de pe malurile Nistrului începe să semene cu evenimentele din Georgia din 2008», scrie publicaţia rusă Kommersant, în ediţia sa ucraineană.
Analogia cu Georgia vine după ce, săptămâna trecută, şeful administraţiei secesioniste de la Tiraspol, E. Şevciuk, declara că a semnat un decret cu privire la frontiera de stat a rmn. «Vocea Rusiei», post de radio apropiat, ca şi Kommersant, cercurilor oficiale ruse, preia şi ea subiectul, cu aceleaşi «prognoze», în fond: «Conflictele de pe Nistru riscă să devină armate. Deocamdată, situatia este incertă, dar există perspective ca aceasta să depăşească limita», transmite portavocea Kremlinului.
Această «limită» pentru pacea de la Nistru ar putea expira «peste trei luni», când Tiraspolul va pune problema instalarii «punctelor de control la frontiera cu R. Moldova Atunci trebuie să ne aşteptăm şi la agravarea situaţiei», notează Vocea Rusiei.
Politologul rus Alexandr Dughin merge şi mai departe. Prezent într-un studio TV la Chişinău, acesta a dat de înţeles că Rusia va recurge la forţă, dacă NATO va veni în Moldova. Aluzia este clară: ori cu Rusia, ori război. Nu este mai departe de Dughin nici Mihail Frolov, rectorul Institutului Ţărilor CSI.
Într-o declaraţie pentru ziarul Pravda, Frolov pune franc problema amestecului Rusiei în treburile interne şi agreciunii milatare împotriva R. Moldova. «Rusia trebuie să-şi consolideze poziţiile în Transnistria (?!) , poate chiar să-şi amplaseze baze militare». Deci, invazie. Şi, din nou, militară. Şi, din nou, motivată, ca în 1992, de interese ruseşti.
Acelaşi lucru îl confirmă, de fapt, prin declaraţiile sale de miercuri şi viceministrul rus de Externe, Grigori Karasin, care reconfirmă vechile postulate ale Moscovei că armata rusă la Nistru este în apărarea intereselor Transnistriei, deşi Transnistria, în acordurile oficiale, semnate şi recunoscute de Rusia, este parte a unui singur teritoriu suveran: R. Moldova. Aşa sau altfel, Moscova complică lucrurile.
Pe durata ultimei săptămâni, preşedintele R. Moldova, N. Timofti, a convocat în două rânduri Consiliul Suprem de Securitate, iar pentru 20 iunie a fost anunţată şedinţa comună a Parlamentului, Preşedinţiei şi Guvernului în legătură cu noile provocări şi ameninţări externe la adresa suveranităţii R. Moldova şi a păcii şi stabilităţii în regiune.
Războiul Rusiei pentru R. Moldova nu e de ieri şi nici de azi. Acest război are o vechime istorică de 200 de ani, iar, mai nou, de 22 de ani, ani în care acesta a trecut prin mai multe faze, cu caracter şi militar, şi diplomatic, şi economic, şi cultural, şi etno-identitar, şi religios. În faza lui actuală, acest război intra, de fapt, în ajunul Sărbătorilor de iarnă, odată cu lansarea scandalului politic în cazul tragic de la vânătoarea din «Pădurea Domnească». Nu contează cine a umflat ori a desumflat «balonul» în jurul acestui caz, în care s-a pierdut Sorin Paciu, important e că acest lucru a prins foarte bine Rusiei.
Moscova nu putem să nu o recunoaştem, a făcut un joc tare, dacă ţinem cont că din Alianţa de Guvernare AIE-2 nu s-au ales decât penele, în urma reglărilor de conturi dintre Vlazii de la guvernare.
Anticipatele şi revenirea la putere a stângii neocomuniste era ca şi decisă. Moscova avansase enorm în planurile sale de readministrare a R. Moldova, dacă ţinem cont că, pe 9 mai, de Ziua Europei, la Chişinău s-a cântat, cu artişti de la Moscova, «Den Pobedî» în Piaţa Marii Adunări Naţionale, înde în 1991 fusese declarată Independenţa faţă de Rusia sovietică.
Lupta diplomatică (şi nu doar diplomatică) a fost la extreme. Ambasada rusă a fost pe linie de «atac» până în noaptea de 30 mai, liderul PCRM, V. Voronin, având misiunea după cum a recunoscut ulterior, să rupă lui Filat şi Lupu promisiunea că nu vor vota a doua zi un nou guvern şi vor merge la anticipate. Ceea ce s-a întâmplat a doua zi în Parlament (premieră, şedinţa a durat până aproape de miezul nopţii) a dat pe faţă faptul că lupta Rusiei pentru reconfigurarea puterii la Chişinău a fost la cuţite.
Ce a făcut Moscova, imediat după învestirea guvernului Leancă şi alegerea noii garnituri pentru prezidiul Parlamentului? A dat o declaraţie de presă, prin şeful Departamentului-4 pentru Europa, A. Maslov, în care a acuzat UE de «amestec în treburile interne ale R. Moldova», iar România de «românizarea R. Moldova». Indirect, ce-i drept, Rusia şi-a recunoscut, totuşi, înfrângerea în lupta pentru R. Moldova. Cel puţin, la acel moment.
Dar asta nu înseamnă că Rusia a cedat, că s-a conformat situaţiei şi că nu îşi va pune în aplicare «instrumentele de rezervă», pe care le are la dispoziţie, în primul rând, Transnistria.
Toate provocările lansate în ultima vreme de către Tiraspol, de la ameninţarea cu transferarea «sovietului suprem» la Tighina, altercaţiile de la Varniţa, decretul despre «frontiera de stat» a Transnistriei, aplicaţiile militare ruse în Transnistria, reluarea ameninţărilor cu recunoaşterea independenţei Transnistriei de către Rusia, sărbătorirea «zilei Rusiei» la Tiraspol şi Comrat şi, mai proaspăt, ameninţarea R. Moldova cu război, sunt dovezi clare că lupta Rusiei pentru R. Moldova (fără să întrebe Moldova) nu s-a încheiat.
Ce vrea Rusia de la noi? Două lucruri mai speciale: să renunţăm la UE şi să dăm foc relaţiilor şi marilor proiecte strategice cu România, care ne-ar scoate de sub povara pieţei ruse şi a monopolului energetic şi al gazelor ruseşti. Plus libertatea de a fi. Cât de puţin. Şi cât de mult. De fapt, totul. Rusia ne vrea în continuare nişte «coate goale», cu mâna întinsă, şi ea «făcătoare de pomeni», în schimbul «păcii», pe care o ţine în cazărmile de la Tiraspol, şi al renunţării noastre la Istorie, la Neam, la Biserica Neamului şi la Noi Înşine.
Ziarul de Gardă
Ioan Rotundu
