Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Infracţiuni
Anunţuri
Horoscop
Umor
Reportaje
Comentarii
Mediu
Anchete
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu

1 EURO = 4.8286 lei
1 USD = 4.4674 lei


Număr accesări
Astăzi:
18419
De la 07 Ianuarie 2003
77594257

Poliţistul Vaipan nu pare să fi aflat că lauda de sine nu miroase a bine

  • Ioan Roitundu
  • 13 April 2020, 18:49
„Subsemnatul, menţionez că am calitatea de poliţist în cadrul IJP Botoşani, Poliţia Ştefăneşti; calitate pe care o deţin din anul 2002, fiind agent de poliţie. În toată această perioadă mi-am respectat şi îndeplinit cu onoare atributele de poliţist, nu am avut abateri disciplinare, nu am avut incidente la nivelul comunităţii în care îmi desfăşor activitatea, în desfăşurarea activităţii mele am respectat întrutotul şi am vegheat la rândul meu la respectarea drepturilor cetăţenilor şi m-am supus principiilor de etică şi moralitate prevăzute în statutul poliţistului.” - stă scris de către Ciprian Vaipan în acţiunea depusă la judecătoria Săveni prin care solicită ordonanţă preşedinţială de a mi se interzice să mai fac dezvăluiri de interes public referitoare la activitatea sa profesională defectuoasă, abuzivă şi în contradicţie cu legea.
Textul reprodus arată cât tupeu poate avea acest poliţist, cât dispreţ faţă de instituţiile publice ale statului, faţă de comunitatea oraşului Ştefăneşti şi cât de mincinos poate fi, crezând în trufia lui de purtător de uniformă a statului că poate prosti o întreagă colectivitate prin prezentarea unor minciuni drept adevăruri.
Iată cum şi-a îndeplinit atributele poliţistul Ciprian Vaipan, cât de legal şi moral profesional şi cât respect manifestă el faţă de comunitate:
1. Poliţistul Ciprian Vaipan a comis un accident cu autoturismul de serviciu BT.06.POX în timp ce se deplasa în interes personal. Ducea mâncare/produse alimentare pe câmp la muncitorii care lucrau în interesul familiei sale. S-a răsturnat cu autoturismul dar a recrutat repede un martor fals (un apropiat al său) , domeniu în care se spune că este foarte priceput, şi cu ajutorul şefului Dorin Popa, care cunoştea situaţia, au declarat în fals că Vaipan se deplasa în interes de serviciu… pe câmp.
2. Este de notorietate la nivel de oraş Ştefăneşti că mpoli9ţistul Ciprian Vaipan îşi rezolvă problemele personale folosind autoturismul de serviciu înmatriculat sub nr. BT.05.MEN. Este bun autoturism marca Dacia Solenza, alb la culoare, ce a putut fi văzut parcat în locurile unde poliţistul avea treburi personale. Concret, la fiecare sfârşit de săptămână, în sezonul estival, autoturismul putea fi văzut parcat în zona numită „Plaja nordului” pe malul lacului de acumulare Stânca, unde poliţistul îşi plasează rulota ce vinde produse fast food. De menţionat că terenul aparţine controversatului om de afaceri Iulian Merticariu, vărul soţiei lui Vaipan, Raluca.
3. Circulă în rândul pescarilor din zona Prutului că trebuie să contribuie cu cotă de pe4sşte la poliţistul Vaipan, altfel, în loc să-i protejeze îi şicanează şi ameninţă cu dosare penale sau le confiscă plasele de pescuit. În acest sens, adică taxa de protecţie în peşte, Vaipan a fost atenţionat şi de şeful său de la Botoşani, comisarul şef Viorel Şerbănoiu. Ulterior, Vaipan le-a râs în nas pescarilor pentru că „ mă doare undeva de dl. Şerbănoiu”. Drept dovadă, când i-a decedat tatăl a colectat de la pescari taxa de protecţie constând în 40 kg.
Mai au pescarii de făcut faţă cerinţelor lui Vaipan la zilele onomastice, Crăciun, Revelion, Paşti ale şefilor din IJP Botoşani, când le duce acestora peşte din apa Prutului. 4. Beneficiind de teren pe malul Prutului, Vaipan permite accesul unor persoane apropiate lui, le pune la dispoziţie barca pneumatică proprietate personală şi braconajul se desfăşoară în deplină siguranţă. Bineînţeles că i se face cotă parte din peştele astfel braconat.
4. Deşi statutul de poliţist nu-i permite să se implice în acţiuni cu caracter politic şi de partid, în Ştefăneşti se ştie că Vaipan este susţinătorul partidului Pro România a lui Victor Ponta. La alegerile de până acum la care a participat Pro România, Vaipan a recrutat pentru secţiile de votare membri de partid punându-i să completeze adeziune la Pro România. Le-a cerut celor recrutaţi să nu recunoască că sau să declare vreodată că el i-a adus la Pro România.
5. Din zona uzinei, Vasile Andrei, zis Bunelu, a sustras fier vechi, printre care şi două pompe din fier cu valoare ridicată. Ciprian Vaipan ştia că Bunelu este la sustras de fier vechi din uzină, aşa că a pus un apropiat al său să-l aştepte, după care l-a dus la grădina poliţistului să lucreze ca să nu fie pedepsit. Ulterior, poliţistul Viorel Strugaru, care ancheta dispariţia pompelor, l-a chestionat pe un funcţionar din primărie văzut prin preajma uzinei, dacă ştie cine a furat pompele. Funcţionarul i-a recomandat să-şi întrebe colegul Vaipan care cunoaşte în detaliu furtul.
6. Poliţistul Vaipan are şi statut de latifundiar din umbră. Deţine suprafeţe de teren. Le lucrează cu persoanele cercate cu legea pe care le obligă/ameninţă/convinge să lucreze pentru el, fără plată, diferite activităţi agricole.
7. Toate produsele alimentare de tip fast food pe care Vaipan le vinde prin rulota administrată de Viorel Başagă, fost poliţist de frontieră cercetat penal pentru contrabandă cu ţigări, sunt depozitate în sediul Po0lţiei Ştefăneşti în frigiderele şi congelatoarele din dotare, consumul de energie fiind plătit de către IJP Botoşani. La vreme de vară consumul de energie se ridică la sume consistente.
8. Poliţistul Vaipan este protectorul a doi contrabandişti de ţigări, respectiv Ştefan Borşa şi Daniel Nuţu. În Ştefăneşti se ştie că cei doi ar fi angajaţii lui Vaipan şi că de la ei se pot cumpăra ţigări din Moldova la orice oră din zi şi noapte.
Mă opresc aici cu descrierea afacerilor derulate de agentul de poliţie Ciprian Vaipan, după cum susţine onorabile „ „… în desfăşurarea activităţii mele am respectat întrutotul şi am vegheat la rândul meu la respectarea drepturilor cetăţenilor şi m-am supus principiilor de etică şi moralitate prevăzute în statutul poliţistului.”
Demagog? Nu, definiţia personalităţii sale o redau din memoriul Primăriei Ştefăneşti adresat instituţiilor statului abilitate să vegheze respectarea legii, inclusiv de Ciprian Vaipan: „Se poate observa că activitatea agentului de poliţie, dl. Vaipan Ciprian, este una de tip mafiot creată prin acţiunile sale o castă locală, dacă nu faci cum vrea el şi te împotriveşti lui, soţiei, apropiaţilor, rudelor acestuia, eşti anchetat sub diferite forme, deoarece interpretează legea după bunul plac.”
Acum se înţelege şi de ce vrea poliţistul Ciprian Vaipan ca judecătorul să-mi interzică dreptul de a mai publica dezvăluiri despre afacerile sale şi să şterg de pe site-ul Jurnalului articolele publicate?

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Ameninţat din nou de un şmecher cu limba pusă pe moaţe
Ioan Rotundu
Primăria Corni -. Anunţ concurs de angajare
Horoscopul săptămânii 13 – 19.04.2020
Catrenul săptămânii
Ioan Mamaische
Bancul săptămânii: Ion, căutat de medic…
De la Botosani la Verona - Diaspora II
Presa`n gura lu` Rotundu : Emisiunea din 10.04.2020
Cer judecătorilor interdicţia Jurnalului de a publica informaţii de interes public
Ioan Rotundu
Şantajul, arma cu care poliţistul Vaipan controlează UAT Ştefăneşti
Ioan Rotundu
Viceprimarul PSD Cosmin Andrei îşi face campanie pe seama pandemiei
Ioan Rotundu
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă