Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Evenimente
Editorial
Horoscop
Umor
Gastronomie
Comentarii
Caricaturi
Remember
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
10067
De la 07 Ianuarie 2003
122870134

Popasul Cucorăni

  • 3 August 2011, 23:00
Se spune că Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în straiţă, trebuie să ştii cum să primeşti darurile Sale. Soţii Cojocaru, el inginer mecanic şi ea ingineră textilistă, sunt doi dorohoieni care au ştiut ce vor de la viaţă, adică au ştiut cum să primească darurile hărăzite lor de Dumnezeu. Mulţi colegi de-ai lor, după evenimentele din decembrie 1989 şi-au ratat cariera în viaţă, şi-au pierdut locurile de muncă, s-au lăsat pradă deznădejdii şi au pierdut ritmul vieţii.
Soţii Cojocaru nu s-au dat învinşi. El dorohoian, crescut într-o familie bogată, cu multe oi în staul, a fost obişnuit de mic copil să mănânce mâncare gustoasă, făcută cu multă dragoste şi dăruire sufletească. Ea bucovineancă, obişnuită să aibă pe masă mâncare multă şi la fel de gustoasă ca cea din bucătăria socrilor.
Aşa că s-au lăsat de inginerie şi au dat curs unui al doilea imbold ce le stătea ascuns în suflet şi aştepta momentul prielnic să izbucnească, să explodeze, să se metamorfozeze într-un domeniu total diferit de cel ingineresc: arta culinară.
Prin 1991, din nevoia de a rezista valului de falimente care începuse a lovi şi IAS-urile, nu numai CAP-urile, cei din conducerea IAS Cătămărăşti au înfiinţat aproape de localitatea Cucorăni un popas turistic. Popasul avea menirea de a valorifica în regim de alimentaţie publică puii din crescătoria proprie. Aşa au apărut la Popasul Cucorăni primii clienţi dornici să mănânce un pui la rotisor, cu mujdei de usturoi şi mămăliguţă.
Dar, aşa cum ştim cu toţii, popasul fiind gestionat de o unitate de stat, calitatea bucatelor şi a serviciilor s-au depreciat repede. Prin anul 2002, când şi ultimele resturi din patrimoniul fostului IAS erau vândute, soţii Cojocaru au cumpărat câteva clădiri cu terenul aferent, printre care şi popasul, care deja intrase în declin.
Au muncit mult până să refacă imaginea localului şi să se răspândească vestea că din nou la Cucorăni se poate mânca un pui la rotisor, rumen şi gustos, mare şi ieftin. Iar gustul era ca cel al puiului făcut acasă, la sticlă, în cuptorul aragazului. Clienţii s-au aglomerat iar spaţiul de servire devenise neîncăpător. Soţii Cojocaru aveau de ales: ori rămân la nivelul unui local pipernicit, cu riscul de a fi oricând concurat de un altul modern şi elegant, ori îşi asumă riscul şi investesc în modernizarea lui. Au ales ultima variantă, iar Dumnezeu din nou le-a dat gândul cel bun şi ei au ştiut să-l primească cu multă pioşenie.
Au dărâmat două ziduri despărţitoare şi au creat o sală de consumaţie mai mare şi mai luminoasă. Noaptea gândeau, se sfătuiau cum să facă, dimineaţa puneau pe hârtie iar peste zi treceau la fapte. Cum puiul la rotisor devenise un brand al localului, clienţii nu lipseau. Dar soţii Cojocaru ştiau că numai puiul la rotisor nu va fi suficient să menţină clienţii şi să atragă alţii noi.
Tot gândind la o îmbunătăţire a ofertei culinare, cei doi ingineri deveniţi patroni de popas turistic au ajuns la concluzia că ar merge şi un cotlet sau o ceafă la grătar. Nu s-au limitat în a arunca carnea pe grătar şi a o părpăli, după care să i-o trântească clientului în farfurie. Aşa cum făceau şi în bucătăria de acasă, au pus mai întâi carnea la baiţ, să prindă gust de mirodenii. Iar mujdeiul de usturoi l-au făcut din usturoiul crescut în propria grădină, din căţei zdrobiţi cu sare şi maceraţi în ulei. N-au folosit maioneza de usturoi, acea chimicală mult dăunătoare organismului. Clienţilor le-a plăcut cotletul şi ceafa, care au început să fie căutate ca şi puiul la rotisor.
Din nou spaţiul s-a dovedit insuficient. Şi din nou soţii Cojocaru s-au scociorât prin buzunare, au apelat la bancheri şi au investit într-o terasă, care acum a devenit o cochetă şi intimă sală de desfacere aflată în prelungirea celei vechi. Lumea începuse să caute Popasul Cucorăni. Botoşănenii se repezeau la sfârşit de săptămână la popas să mănânce din celebrul pui, dar şi să guste dintr-un cotlet sau o ceafă de porc la grătar, despre care se zvonise prin târgul Botoşanilor că sunt foarte gustoase.
Gheorghe Cojocaru a păstrat regula de bază a popasului, care s-a dovedit a fi de aur. Mâncarea să fie gustoasă, multă şi ieftină. Spre deosebire de patronii de unităţi turistice dornici să se îmbogăţească peste noapte şi care nu se sfiesc să jupoaie clientul care le intră în restaurant, Cojocărenii s-au limitat la adaosuri comerciale mici, dar câştigând din rulaj. Iată de ce toată lumea este mulţumită. Clienţii că mâncarea este multă, gustoasă şi ieftină, Cojocărenii că au mesele ocupate de dimineaţă până seara.
Câtă vreme trăia Liviu Manole, patronul Hotelului Maria din Botoşani, Gheorghe Cojocaru îl vizita şi se sfătuia ce să mai facă să-şi menţină clienţii şi să-i sporească la număr. „De la Manole am învăţat numai lucruri bune. Nu eram în concurenţă, poate şi de aceea ne simţeam apropiaţi” – îşi aminteşte Cojocaru, cu părere de rău că Manole ne-a părăsit aşa devreme.
Într-o discuţie a lor s-a înfiripat ideea de a face la popas mâncare din carne de oaie. Mai ales că tatăl lui Cojocaru are un cârd de vreo 400 de oi.
Mâncarea din carne de cârlan, batal sau chiar oaie s-a făcut după reţeta din familia lui Cojocaru. Cu carnea băiţuită, ca să-şi ia miros şi să se frăgezească. Şi din nou Dumnezeu le-a trimis un gând bun pe care soţii Cojocaru l-au primit cu credinţa şi convingerea că Domnul le arată calea ce trebuie urmată. În numai într-un an numărul clienţilor s-a dublat. Vestea că la Popasul Cucorăni se face cea mai gustoasă mâncare din carne de oaie s-a răspândit repede printre botoşăneni. Soţia lui Cojocaru, care-şi petrece ziua printre bucătărese, nu mânca bucate din carne de oaie. I-a plăcut reţeta şi acum nu se dă în lături să-şi umple farfuria cu tocăniţă de oaie la cuptor. Cam 300 de cârlani, batali, mioare ajung anual în oalele popasului şi de acolo pe masa clienţilor. Bucuros să-şi vadă clienţii mulţumiţi şi sătui, Cojocaru a constatat că iar se află în criză de spaţiu.
Aşa a apărut terasa din faţa localului, pardosită pe jos cu cuburi din lemn şi împrejmuită şi acoperită cu stuf. Şi livada din preajmă s-a dovedit a fi un loc de popas, aşa că a amplasat mese pe sub coroanele pomilor. În momentul de faţă localul dispune de peste 400 locuri la masă şi cu toate acestea sunt zile când se face coadă în aşteptarea unei mese libere. Mulţumiţi de mersul afacerii, soţii Cojocaru continuă să o dezvolte. S-au împrietenit cu nişte patroni de restaurant din Ungaria, pe care i-a vizitat în mai multe rânduri. De la ei au adus primele 50 de ceaunaşe din tuci, în care se serveşte clienţilor ciorba de burtă pe care o menţine călduţă până la ultima lingură.
Ultima bijuterie gastronomică lansată la Popasul Cucorăni de către soţii Cojocaru este gulaşul. Servit în celebrele ceaunaşe de tuci, gulaşul este o delicatesă culinară care a devenit repede dorită de clienţi. Se prepară după o reţetă adusă din Ungaria, dar adaptată bucătăriei popasului, adică i s-a dat acel gust specific şi inconfundabil pe care-l au toate mâncărurile servite la popas.
Şi cum să nu fie gustul inconfundabil când toate legumele sunt recoltate din grădina proprie, sunt specii tradiţionale şi fără modificări genetice, produsele din lapte sunt proaspete şi din ferma proprie care numără peste 400 de oi şi peste 150 de vaci.
Pentru acest sezon estival Cojocărenii au gânduri mari. Vor etaja clădirea, care va avea două săli de conferinţe, zece camere de cazare şi două apartamente. Lucrările de etajare nu vor afecta funcţionarea localului, pentru că se vor desfăşura prin spatele clădirii.
Şi oferta culinară va cuprinde surprize. Recent s-a întors din Ungaria cu alte reţete culinare pe bază de carne şi legume pe care le va adapta la specificul localului.
Ce este interesant, dintre cele 25 de bucătărese care lucrează în două schimburi, nici una nu este şcolarizată. Sunt gospodine care au învăţat acasă să facă mâncarea gustoasă şi aşa o prepară şi la popas. Când am trecut pe la popas, în documentare, bucătăreasa şefă era plecată la Vatra Dornei, la un local din zonă să înveţe a face mâncare cu specific bucovinean. La Popasul Cucorăni nimeni nu este specialist în gastronomie. De la patroni la ospătari, toată lumea a învăţat meserie la locul de muncă. Patronii stau printre angajaţi de dimineaţă până seara târziu. Soţia se ocupă de bucătărie, soţul de aprovizionare şi organizarea muncii.
Criza economică nu le-a afectat mersul afacerii iar ratele la bancă le-au plătit la timp. Cei peste 70 de angajaţi sunt mulţumiţi, mai ales că patronii se comportă omeneşte, îi respectă şi le plătesc lefurile la timp.
Clienţii nu le lipsesc, iar gurmanzii care poposesc la Cucorăni nu pleacă niciodată flămânzi şi nici în pagubă. Mâncarea este multă, ieftină şi extraordinar de gustoasă.
06.03.2010

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei
Caricatura zilei
Liviu Chişcariu - persoană fără picioare - video
Şeful PDL Truşeşti, băgat după gratii
Ioan Rotundu
Cine-i la rând?
Ioan Rotundu
Drob de miel ca la Manole
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog