Sub egida Popasuri Spirituale, Librăria Editurii Agata din vecinătatea Hotelului Rareş a găzduit prima activitate culturală. Abordând două evenimente speciale, lansarea antologiei Botoşani- dulce Arcadie şi lansarea albumului Lumea toată ne-a-ndrăgi, a determinat persoanele prezente la eveniment să facă un scurt popas spiritual, în tradiţiile şi valorile culturii botoşănene. Evenimentul a fost onorat de prezenţa oficialităţilor locale din partea Primăriei şi mai ales a Consiliului Judeţean, din partea căruia au fost prezenţi cei doi vicepreşedinţi, Marcela Lozneanu şi Dorin Ciuştea. Cartea, care a deschis programul cultural, a fost prezentată de muzeograful Gheorghe Median. Acesta a declarat că antologia în cauză este una din cărţile care trebuiau să apară cu muţi ani înainte. Cartea este o antologie inspirată din tot ceea ce înseamnă Botoşani, aici intrând oameni, fapte, prezent, trecut. Cartea adună în paginile ei tot ceea ce a fost scris mai frumos despre acest colţ de ţară în care ne aflăm, a precizat Median. Acesta susţine că autorul cărţii, Dumitru Lavric a ştiut să aleagă tot ceea ce este mai semnificativ şi să ordoneze spicuirile din proză şi poezie, astfel încât să dea senzaţia că nu ai în mână o sumă de texte literare, ci un roman. Cartea nu este o simplă înşiruire a 27 de autori, ci o operă originală care umple un gol, acela al unei sinteze a literaturii din Botoşani care până acum a lipsit. Lavric a fost apreciat ca cel mai bun cunoscător al folclorului botoşănean, dedicându-şi viaţa culturii şi tradiţiilor folclorice. Modest, autorul susţine că faţă de carte, el reprezintă o inutilitate, făcându-şi prezenţa simţită în paginile cărţii. Fragmente din paginile antologiei au fost prezentate de actorul Florin Aioniţoaie, care a abordat texte, precum cele ale lui Ion Pillat, regăsite în antologie. Acest moment a fost precedat de un concert susţinut de cei trei solişti prezenţi în album, acompaniaţi de orchestra Rapsozii Botoşanilor. Melodiile interpretate de acestea, în stilul şugubăţ specific folclorului autohton au adus zâmbetele pe chipurile celor prezenţi. Celebrei Daniela Condurache nu i-a tăcut gura deloc. Cornelia Ciobanu părea că vrea să o mai tempereze, prinzându-o straşnic de mijloc . Cele două interprete s-au afişat la Agata şi cu un moştenitor. E drept, mai sărac decât cei ai mătuşii Tamara. Dan Doboş, că despre el este vorba, era în culmea extazului dat de mariajul cu succesul în lumea muzicii populare. A dansat mereu. La început de pe un picior pe altul. Probabil de frig. Apoi a trecut vertiginos la mărunţit
mozaicul librăriei Agata. Dar nu a slăbit-o din ochi nici pe Daniela. Cu care a dansat pe toată durata spectacolului. Mă rog, cât le-a permis spaţiul. Una peste alta, medalionul folcloric a fost gustat de toţi. Inclusiv Mărioara Murărerscu de la Bucureşti le-a transmis un mesaj de felicitare şi susţinere. Mesajul ar fi trebuit să fie citit de către directorul Filarmonicii, Mircea Dan. Acesta era convocat la o discuţie despre buget, al Filarmonicii nu al lui. Atribuţiile sale la spectacolul de ieri au fost preluate de către Dumitru Lavric. (Bianca ALBU & Marian MORORŞAN)