Ieri, prefectul judeţului Botoşani, Cristian Roman, a dat publicităţii rezultatele controlului efectuat de către specialiştii din aparatul propriu al instituţiei la certificatele de producător. Verificările au demarat în urmă cu circa două luni, după protestul comercianţilor nemulţumiţi de taxele impuse de administratorul pieţelor din municipiu, SC Urban Serv.
Au fost verificate peste 200 de documente eliberate de 38 de primării din judeţ. Controlul nu a vizat numai dosarele existente la unităţile administrativ teritoriale care au eliberat certificatele de producător respective, ci s-a mers şi în teren la fiecare suprafaţă de teren indicată. Spre surpriza celor două subcomisii care au participat la verificări, nici unul din cele 204 certificate de producător nu era în regulă, iar două cazuri sunt de natură penală.
Am constatat că nu se respectă numerotarea certificatelor de producător, nu se respectă evidenţa în registrul special. Nu se efectuează verificarea în teren a datelor înscrisă acolo, verificarea la deţinerea terenului. Aceste certificate se acordă anual, numai că este necesară viza trimestrială. dar aceasta trebuie la faţa locului verificată. Au fost eliberate certificate de producător care la menţiunea membri în gospodăria respectivă au fost trecute persoane care nu au nici o treabă. Nu se eliberează perioada de rodire a plantelor a precizat reprezentantul Guvernului în teritoriu.
Printre documentele verificate, comisiile au găsit şi falsuri grosolane în două dintre cazuri pentru care prefectul e decis să sesizeze comisia de anchetă. De asemenea, unii producători aveau viză pentru comercializare cireşe şi căpşuni în luna ianuarie şi februarie. Am găsit şi vom sesiza organele de anchetă penală, o copie după un certificat de producător din comuna Corlăteni falsificată. Mai este la Roma, o persoană care a falsificat actul şi şi-a trecut pe certificat nectarine. O persoană din Ştiubieni şi-a trecut pentru viza primului trimestru al anului cireşe, vişine şi căpşuni, ceea ce este ilegal, întrucât sigur în ianuarie nu scotea cireşe de pe suprafaţa de teren a adăugat prefectul Cristian Roman, care a dispus măsuri imediate pentru remedierea situaţiei.
Printre acestea se regăsesc o evidenţă mai clară în registrul special, numerotarea certificatelor de producător, eliberarea acestor acte numai persoanelor care fac parte din gospodăria menţionată. (Lavinia Preda)