Cu ajutorul pliantelor şi materialelor video, elevii au descoperit mai multe informaţii despre importanţa protejării Pământului. „Elevii noştri au aflat ce pot recicla şi au făcut un schimb de idei despre cum pot ocroti mediul. Concluzia a fost că sunt sute de lucruri simple pe care ei le pot face pentru a îndepărta numeroasele pericole care ameninţă Planeta. Trăim într-un moment în care deciziile luate sunt esenţiale pentru viaţa pe Pământ. Problemele Pământului au fost identificate: deşertificarea, încălzirea globală, defrişările, reducerea diversităţii biologice. Toţi oamenii trebuie să se implice în rezolvarea lor”, a precizat institutorul Mirela Brehuiescu, multiplicator de mediu în cadrul proiectului. (Eliza Sofian)