USL-iştii botoşăneni se joacă de-a protocolul. După ce au făcut tam-tam pe seama unor înţelegeri clare care vizau printre altele schimbarea viceprimarilor PDL, partea social-democrată se declară neinteresată de acest aspect.
Preşedintele PSD, Gheorghe Marcu, este de părere că nu ar trebui făcute schimbări tot timpul, mai cu seamă că mai este un an până la alegerile din 2012. Ce s-a întâmplat la Hudeşti are la bază, potrivit preşedintelui social-democrat, „prea multă dragoste” ce planează în USL.
„Eu consider ca atâta timp cât au loc alegerile din patru în patru ani, nu ar trebui să facem modificări tot timpul, în decursul celor patru ani. În opinia noastră, mai ales că avem un an până la alegerile locale, nu ar trebui să facem aceste schimbări.
Trebuie să privim spre viitor, trebuie să învăţăm din greşeli şi cel mai concludent exemplu îl dau cu schimbarea vicepreşedinţilor la Consiliul Judeţean”, a declarat Gheorghe Marcu.
Referitor la schimbarea viceprimarilor, preşedintele PSD bate în retragere. „La Hudeşti nu s-a schimbat viceprimarul pentru că nu au avut OK-ul atât de la conducerea noastră, a PSD Botoşani, cât şi din partea liberalilor. Eu nu am dat OK-ul pentru că nu am ştiut de lucrul acesta” a declarat Gheorghe Marcu.
Surse neoficiale din cadrul PSD afirmă însă că totul s-a lăsat la mâna primarilor din localităţile vizate pentru schimbarea viceprimarilor. „La Hudeşti au fost lăsaţi să-şi rezolve problemele între ei. La fel şi la Dângeni. Acolo a fost toată treaba făcută de Trofin. El s-a ocupat” a declarat sursa social-democrată care a ţinut să păstreze anonimatul.
Declaraţia senatorului este contrară faptelor sale de vreme ce vicepreşedintele CJ a fost schimbat ori de câte ori a avut PSD-ul ocazia iar viceprimarii PDL, acolo unde USL a avut majoritate, i-.a schimbat chiar luna trecută. (Lavinia Preda)