Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Învăţământ
Sănătate
Administraţie
Social
Ştiri agenţii
Horoscop
Ofertă de afaceri
Umor
Gastronomie
Reportaje
Caricaturi
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
11293
De la 07 Ianuarie 2003
122583232

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a fost primit bine la Botoşani

  • 28 October 2009, 23:00
Judeţul Botoşani a primit ieri vizita preşedintelui Partidului Social Democrat, Mircea Geoană. Al doilea om în stat, în calitatea sa şi de preşedinte al Senatului, a fost primit cu căldură, aplauze şi flori. În municipiul Botoşani, o simplă vizită în Piaţa Centrală, în plină zi de târg, a arătat staff-ului PSD un semnal pozitiv din partea oamenilor obişnuiţi, un semnal la care foarte mulţi au recunoscut că nu s-au aşteptat.
Chiar dacă iniţial, vizita sa a cuprins doar sectorul „patronat” de bişniţari, căldura cu care a fost întâmpinat l-a făcut pe Mircea Geoană să-şi prelungească plimbarea printre tarabe, spre disperarea oamenilor care îl păzeau. Acesta a cumpărat mere, s-a interesat de preţul la legume, a stat de vorbă cu precupeţele şi s-a pupat cu vânzătoarele de la magazinele din zonă. Cînd totul părea să fie perfect, la ieşirea din piaţă, un grup de susţinători ai unui alt candidat la preşedinţie s-a pus serios pe scandat împotriva PSD, contracaraţi iute, însă, de mulţimea de tineri PSD care au însoţit alaiul.

L-au aşteptat agricultorii să se plângă de sărăcie lucie
Candidatul la preşedinţie, Mircea Geoană, s-a deplasat apoi a Vlăsineşti, unde a făcut o vizită inimosului om de afaceri Gheorghe Portariuc, la ferma acestuia. Aici l-au aşteptat însă numeroşi localnici, agricultori nemulţumiţi de sistemul actual, în care subvenţiile vin abia după ce pământul a fost însămânţat, dar şi de sărăcia care caracterizează zona Săveniului, de lipsa de măsuri menite să le uşureze munca pământului.
„Trebuie schimbate toate aceste lucruri şi vreau să vă asigur că inima lui Mircea Geoană este alături de agricultori. Degeaba dai subvenţii după ce omul a pus în pământ, atunci atunci degeaba îi mai dai. Agricultura este la pământ. Dacă ridicăm agricultura atunci relansăm economia României. Dacă nu se face nimic pentru agricultură, aşa cum se întâmplă acum, condamnăm la sărăcie 50% din populaţia ţării. Nu vă ascund că am venit aici şi pentru că am nevoie de voturile dumneavoastră, dar ajutaţi-mă şi am să vă ajut”, a promis ieri Mircea Geoană la Vlăsineşti. Cei prezenţi au stat în frig mai bine de o oră şi au ascultat liniştiţi cum candidatul al preşedinţie a radiografiat situaţia dezastruoasă de la nivelul agriculturii româneşti.

Şi primarii liberali l-au primit cu braţele deschise
După această escală a urmat oraşul Săveni, al cărui frâu se află în mâini liberale. Primarul Relu Târzioru s-a întors de la Botoşani în timp util pentru a-l primi cum se cuvine pe preşedintele Senatului, cu braţele deschise, banderola de primar şi cu copii în costume naţionale. „ Este o regulă a bunului simţ. Până la urmă este o onoare că vine în oraşul nostru preşedintele Senatului. Trebuia primit cum se cuvine. Cât despre candidatură, la prezidenţiale este ca şi la locale, fiecare crede că are şanse să câştige” a declarat primarul liberal Relu Târzioru.
Peste trei sute de persoane au ascultat discursul frenetic al preşedintelui PSD Mircea Geoană, care a cerut oamenilor să fie uniţi în faţa necazurilor şi a sărăciei, promiţând că va avea grijă de tineri să nu mai plece peste hotare în căutarea unui loc de muncă, iar vârstnicilor pensii rezonabile în raport cu munca depusă într-o viaţă de om.
„Vârsta de pensionare la 65 de ani mi se pare mult. Nu suntem în Germania. Sărăcia este un flagel aici în Botoşani şi în Moldova, iar eu voi avea ca priorităţi în mandatul de preşedinte de a combate sărăcia şi de a relansa agricultura. Noi vom propune o pensie unitară, în primul rând care să-i avantajeze pe cei cu pensii de la CAP şi care sunt la un nivel foarte mic”, a spus Mircea Geoană. Aici preşedintele PSD a promis că va avea grijă şi de mamele casnice care o viaţă stau să aibă grijă de copii, de soţ şi nu primesc nimic.
„Acestea vor primi un venit minim garantat, aşa cum este în alte ţări pentru că până la urmă ele ne-au făcut mari, ne-au educat, ne-au ajutat să ajungem până aici. Femeile care au crescut copii vor primi un venit social minim garantat pentru că toţi cei care au muncit în această ţară într-o formă sau alta, cu sau fără carte de muncă, trebuie să primească un venit minim. Aceşti oameni au muncit pentru binele ţării şi trebuie răsplătiţi”, a promis Mircea Geoană.
Preşedintele PSD a scos acelaşi lucru în evidenţă şi la Coţuşca unde a fost întâmpinat de circa 200 de persoane, dar şi la Darabani, unde PSD-iştii s-au prins într-o horă care să le alunge frigul pe ritmuri de muzică populară pusă în scenă de o formaţie tocmită de organizaţia PSD din localitate. A urmat comuna Hudeşti şi oraşul Dorohoi, unde activează un primar PSD. Una peste altă, Mircea Geoană a fost primit cu căldură, iar acea crispare de pe faţa participanţilor la astfel de întâlniri electorale nu mai era prezentă, semn că oamenii aşteaptă ca viaţa lor să se schimbe în bine. (Lavinia Preda)


Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Românii de dincolo de Prut şi din Ucraina vor putea obţine mai uşor cetăţenia română
Noua hartă etnică a celui de-al doilea stat românesc, un joc ruso-german ?
Voronin şi Papuc vor fi audiaţi cu privire la represiunea din 7 aprilie
Ion şi Doina Aldea Teodorovici, 17 ani de nefiinţă
„Mă nemulţumea imaginea noastră în UK”
Ţâbu are probleme cu inima
Bâtele lui Ţurcanu
Horoscop
Ardei iuţi, umpluţi cu stafide
O alegere nefericită
Mica publicitate
Program TELE'M Botoşani, joi
A furat arborii cu totul
O femeie de 44 ani este dată dispărută de către soţ
Ţâbuleac vrea scurtarea perioadei contractului de deszăpezire
Alocaţii pentru copii diferenţiate în funcţie de salar
Crescătorii de animale din Botoşani au protestat la Bucureşti
Ţipirigan s-a dat de partea profesorilor "generoşi" în notele de la bac
Bolnavii cronici îşi strâng rândurile pentru un protest
Juristul Ţurcanu şi votul “de blană”
Jurnalul de Dimineaţă

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Ultimele articole de pe blog