Jurnalul botosanenilor Publicatiile Jurnalul Online Jurnalul Dimineata Botosanilor

   

Politică
Infracţiuni
Anunţuri
Economic
Fapt divers
Administraţie
Ştiri agenţii
Horoscop
Umor
Gastronomie
Religie
Evenimente
Lumea lu' Rotundu
Presa'n gura lu' Rotundu


Număr accesări
Astăzi:
3582
De la 07 Ianuarie 2003
123147577
pnl

Prima femeie general din Armata Română, Floarea Şerban, pusă sub învinuire

  • 19 April 2013, 23:00
Floarea Serban, prima femeie general din Armata Romana, a fost pusa sub invinuire pentru obtinerea nelegala a locuintei de serviciu, fiind acuzata de participatie improprie la abuz in serviciu, in dosarul in care mai sunt cercetati Corneliu Dobritoiu, Sergiu Medar, Gheorghe Rotaru si Mircea Chelaru, scrie Mediafax.
Procurorii militari anticoruptie i-au adus vineri la cunostinta generalului maior in rezerva Floarea Serban invinuirea de participatie improprie la abuz in serviciu in legatura cu modul in care a dobandit o locuinta de serviciu de la Ministerul Apararii Nationale (MApN). Floarea Serban este acuzata ca ar fi obtinut in mod nelegal de la MApN o locuinta de doua camere, in care sta si in prezent.
La iesirea din sediul DNA, avocatul generalului in rezerva Floarea Serban, Dan Cimpoeru, a declarat ca, in opinia apararii, aceasta nu a comis nicio ilegalitate. Avocatul a precizat ca declaratia clientei sale depusa cu ocazia solicitarii unei locuinte de serviciu nu este falsa, ca in cazul altor generali cercetati in acest dosar, si reflecta intru totul adevarul.
Cimpoeru a spus ca, la momentul dobandirii locuintei, generalul Floarea Serban, cadru activ la acel moment, a dat o declaratie pe proprie raspundere in care a aratat ca sta intr-o garsoniera confort doi, de aproximativ 20 de metri patrati, context in care a solicitat locuinta de serviciu de la MApN.
Acesta a adaugat ca Floarei Serban i-a fost atunci atribuita o locuinta de doua camere, avocatul neprecizand locatia sau suprafata imobilului. Avocatul a mai aratat ca in opinia lui si in raport de cele doua acte normative care sunt avute in vedere in acest caz, respectiv Legea 506/2004 si un ordin al ministrului Apararii de la acea vreme, Floarea Serban nu a incalcat legea, in contextul in care se prevedea ca, daca nu aveau un anume grad de confort, cadrele militare active puteau solicita locuinte de serviciu, ceea ce a facut si clienta sa.
In dosarul privind achizitia ilegala a unor locuinte de serviciu de la MApN, procurorii anticoruptie au inceput urmarirea penala si in cazul generalilor in rezerva Corneliu Dobritoiu, fost ministru al Apararii, Traian Pigui, Sergiu Medar, Gheorghe Rotaru, Mircea Chelaru si Constantin Nastase.
Corneliu Dobritoiu si Constantin Nastase au fost marti la DNA pentru a le fi aduse la cunostinta acuzatiile, generalii Medar, Rotaru si Chelaru s-au prezentat miercuri pentru a afla invinuirile care le sunt aduse, iar vineri s-a prezentat la DNA Floarea Serban, toti fiind anuntati de procurori ca a fost inceputa urmarirea penala in cazul lor pentru ca au cumparat locuinte de serviciu fara respecta normele legale in vigoare.
Generalul Sergiu Medar a fost consilier prezidential pe probleme de securitate in primii doi ani de mandat ai presedintelui Traian Basescu. In perioada 1999 - 2005, Medar a fost sef al Directiei de Informatii Militare. Generalul Gheorghe Rotaru a fost sef al Directiei Generale de Informatii a Armatei (DGIA) si consilier al presedintelui interimar Crin Antonescu. Floarea Serban, general-maior in rezerva, a fost secretar de stat pentru Armamente la Ministerul Apararii Nationale din mai 2012 pana in aprilie 2013.
Pana sa fie trecuta in rezerva, Floarea Serban a condus Directia de Legislatie si Asistenta Juridica din MApN. Floarea Serban, prima femeie general din Armata Romana, a fost avansata in grad, la sfarsitul anului 2009, devenind, din general de brigada cu o stea, general maior cu doua stele. Directia Nationala Anticoruptie (DNA) anunta, marti, ca a fost inceputa urmarirea penala in acest dosar in cazul generalilor Corneliu Dobritoiu si Traian Pigui.
De asemenea, procurorii au anuntat ca se fac acte de urmarire penala in cazul altor zece persoane cu functii de conducere din MApN care ar fi achizitionat, in conditii nelegale, locuinte de serviciu la pret subventionat. Potrivit DNA, in cazul generalului maior in rezerva Corneliu Dobritoiu a fost inceputa urmarirea penala intrucat a inchiriat si ulterior a cumparat, la un pret subventionat, o locuinta de serviciu de la MApN, folosind declaratii false.
Corneliu Dobritoiu este acuzat de abuz in serviciu contra intereselor publice, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, sub forma participatiei improprii. Generalul de brigada in rezerva Traian Pigui, sef al Directiei domenii si infrastructura din MApN la data faptelor, este cercetat pentru abuz in serviciu contra intereselor publice, daca functionarul public a obtinut pentru altul un avantaj patrimonial, sub forma participatiei improprii, cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata, potrivit DNA.
In rezolutia de incepere a urmaririi penale se arata ca exista date si indicii temeinice ca, in calitate de sef al Directiei domenii si infrastructura din Ministerul Apararii Nationale, Traian Pigui s-a implicat in atribuirea, in conditii nelegale, a unor locuinte de serviciu, dintre care unele preluate de la RAAPPS, pentru a fi cumparate la pret subventionat, in baza Legii 562/2004, de catre cadre militare cu functii de conducere din MApN (la data faptelor).
"Conform acelei legi, cadrele militare sau fostele cadre militare care detineau, la data aparitiei legii, locuinte de serviciu apartinand Ministerului Apararii Nationale, le puteau cumpara, in regim subventionat, insa cu anumite conditii, intre care, titularul contractului de inchiriere sa detina aceasta calitate de chirias in baza unui contract de inchiriere valabil incheiat, titularul cererii de cumparare sa nu detina sau sa nu fi detinut locuinte proprietate pe teritoriul Romaniei, titularul cererii sa nu mai fi cumparat din fondul de stat o alta locuinta, in regim subventionat", potrivit DNA.
Valoarea prejudiciului in dauna Ministerului Apararii Nationale a fost estimat la 1,2 milioane de lei.
Presa relata, in 2007, ca numerosi membri ai conducerii Ministerului Apararii si-au cumparat locuintele de serviciu, fara respectarea prevederilor legale. Printre acestia apareau inclusiv Corneliu Dobritoiu, secretar de stat la acea vreme, alaturi de directorul adjunct al Statului Major General, Stefan Oprea, contraamiralul Costi Ioan Gunther, directorul adjunct al Statului Major General, generalul Tudor Munteanu, loctiitorul sefului Departamentului pentru Relatia cu Parlamentul, generalul de brigada Adrian Bantas, loctiitorul sefului Directiei de Comunicatii si Informatica, care si-ar fi cumparat locuintele de serviciu cu preturi mult mai mici decat cele ale pietei, desi mai aveau o locuinta sau casa de vacanta.
Ministerul Apararii informa ulterior ca subiectul locuintelor de serviciu pentru militari se afla in atentia nou-infiintatei Directii de Prevenire si Investigare a Coruptiei si Fraudelor, care a inceput verificarile inca din primele zile ale lui ianuarie 2007.
Sorin Frunzaverde, ministru al Apararii la acea vreme, declara ca majoritatea militarilor care si-au cumparat locuintele de serviciu au facut-o conform legii.
In 2007, liberalul Teodor Atanasiu, fostul ministru al Apararii, declara ca vanzarea locuintelor de serviciu catre personalul angajat al MAp s-a facut prin declaratii pe propria raspundere, dar dupa mandatul sau, printr-o lege aprobata in Parlament.
Directia de Prevenire si Investigare a Coruptiei si Fraudelor (DPICF) din MAp a stabilit, in noiembrie 2007, ca, din cei 160 de ofiteri superiori a caror situatie locativa a fost verificata, 30 au beneficiat fara drept de locuinte de serviciu, dosarele acestora urmand sa ajunga la DNA.
Agenţia de ştiri HitNews

Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea, multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.


Horoscop
Bancul zilei: Falusul lui Bulă
Gastronomie: Caltaboş de porc
Lucrurile pe care le face pentru România în lume, le face bine şi le face cu sufletul
nu putem contesta asta
Prognoza meteo pentru weekend
Reuters a publicat din greşeală necrologul miliardarului George Soros
Nouă poliţişti de la Rutieră, urmăriţi penal pentru luare de mită
Viktor Orban este într-un sens un model pentru mine
nu este timid in fata Comisiei Europene
Colaborarea româno-rusă în domeniul gazelor merge "normal", dar ar putea apărea probleme
Alro si ArcelorMittal, în război deschis cu producătorii de energie eoliană
Baronul argeşean Constantin Nicolescu a renunţat la competiţia pentru un loc in conducere
Adrian Năstase, introdus în sală ca un rock-star, apoi aplaudat în picioare
CJ: Au bătut palma şi şi-au împărţit funcţiile
Moaştele Sf. Mucenic Pantelimon sunt aduse la Botoşani
A ajuns şef cu ajutorul contestaţiei
Paul Onişa îşi plasează oamenii în instituţiile statului
Botoşani: Disperarea preşedintelui CJ Florin Ţurcanu
Va realiza Domonco un record naţional?
Primăria Botoşani: Miliardari asistaţi social
Numai PP-DD vî scapă de PNL si PC
Ponta: Nu ne-am gândit la acest lucru, dar daca insistaţi
Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi

Blogul lui Rotundu
Arhivă


Catalin Flutur Valeriu Iftime
Ultimele articole de pe blog