În urma unui control desfăşurat de Garda de Mediu, împreună cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Botoşani la rampele de gunoi de pe raza judeţului Botoşani s-au descoperit numeroase nereguli. Însă cea mai neconformă este rampa de gunoi din Darabani, iar din acest motiv Consiliul Local riscă să primească o amendă destul de mare. Potrivit purtătorului de cuvânt al Gărzii de Mediu Botoşani, Lucia Ureche, în afară de municipiul Botoşani nici una din celelalte rampe verificate nu deţineau o evidenţă a deşeurilor intrate. În perioada 29 mai - 1 iunie s-au desfăşurat activităţi de verificare a rampelor de depozitare a deşeurilor municipale. Controlul a fost efectuat ca urmare a unei adrese venite din partea Ministerul Mediului, a precizat Lucia Ureche, purtător de cuvânt al Gărzii de Mediu Botoşani. Scopul controlului a vizat verificarea legalităţii depozitării deşeurilor la rampe, a colectării selective şi valorificării acestora, precum şi verificarea regimului de transport a deşeurilor, atât de către agenţii economici prestatori, cât şi de agenţii economici generatori de deşeuri. În urma verificărilor cele mai multe nereguli au fost descoperite la societatea de salubrizare, care se află în subordinea Consiliului Local Darabani. Astfel, în urma controlului s-a constatat că societatea din Darabani, Dacaterm (foto - directorul societăţii), funcţionează ilegal. Societatea nu şi-a declarat activitatea nici măcar la Registrul Comerţului şi nici nu are declaraţia codului CAEN. În aceste condiţii Garda de Mediu urmează să ia măsuri, iar amenda se poate ridica la suma de 600 milioane lei vechi şi trebuie suportată de Consiliul Local Darabani. (Margareta NICHIFOR)
Drepturile de autor sunt rezervate proprietarului de domeniu. Responsabilitatea pentru eventualele consecinte juridice generate de copierea,
multiplicarea si difuzarea textelor si fotografiilor de pe acest site revine persoanei in cauza.