În condiţiile în care noi am făcut tot ce ne-a stat în putinţă şi probabil, dacă erau mai multe autorităţi implicate rezultatele erau mai bune. Sunt deranjat de modul cum au tratat ultimul meci de acasă. Nu ştiu dacă a fost greşeală de antrenor, nu ştiu dacă trebuia la despărţirea de publicul botoşănean să bage în teren nişte persoane care nu aveau nicio treabă cu fotbalul. Am văzut un portar care a prins o singură dată mingea, în 90 min. Şi asta spune ceva. Cred că ar trebui să mă solidarizez cu ei şi să îmi cer scuze faţă de publicul din Botoşani a declarat primarul.
Cătălin Flutur se declară în acelaşi timp optimist în ce priveşte campionatul următor, glumind pe seama principalului obiectiv. Principalul obiectiv ar putea fi acela să nu ne facem de râs. Asta nu înseamnă că nu vom încerca ca la anul performanţele să fie mai bune şi vom face tot posibilul şi vom discuta cu investitorii principali să mai rămână lângă fotbalul botoşănean şi de acum încolo, a declarat primarul Cătălin Flutur. (Lavinia Preda)